Fondurile europene, subiect de discuţie la CJ

1Comentariu
ORADEA – Doi secretari de stat, presedinţi ai consiliilor judeţene şi Regiunea de Nord-Vest şi primari din Bihor au participat ieri la întâlnirea organizată de deputatul Cornel Popa la sediul CJ Bihor.

Scopul întâlnirii a fost informarea autoritatilor locale cu privire
la modalitatile de atragere a fondurilor europene catre comunitatile locale.
„Aceasta întâlnire este utila pentru administratiile locale
din Regiunea de Nord-Vest si pentru Bihor, în special, pentru a vedea
cum se pot accesa fonduri pe mai multe proiecte, prin intermediul mai multor
ministere”, a declarata Cornel POpa în deschidere.

De la Bucuresti au participat secretarul de stat Horia Irimia, din Ministerul
Dezvoltarii Lucrarilor Publice si Locuintelor, secretarul de stat Lucia Varga,
din cadrul Ministerului Mediului, directorul Doina Frant, din cadrul aceluias
minister si directorul Daniela Loren din cadrul Ministerului Agriculturii. „Trebuie
sa fim pregatiti din vreme sa stim pe ce fonduri sa mergem”, a precizat
secretarul de stat Horia Irimia.

El a adaugat ca în luna iulie se va aproba la Bruxelles Programul Sectorial
Operational prin care sa putea accesa 3,7 miliarde de euro. „La aceasta
suma se adauga contributia de la bugetul de stat si bugetele locale. Cota de
finantare de la UE este de 85%, a statului român de 13% si restul de la
autoritatile locale”, a conchis secretarul de stat.

Georgiana Anghel



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor