Forţa de muncă, o problemă?

5Comentarii
Forţa de muncă, o problemă?
REŞIŢA – Nu avem investitori, nu sunt locuri de muncă. Afirmaţii de acest gen auzim în orice loc din Caraş-Severin şi sunt făcute de majoritatea cetăţenilor.

Însă, o serie de autorităţi, mai ales primarii din judeţ, susţin că şi dacă ar fi investitori şi locuri de muncă, nu ar exista forţa de muncă necesară. Şi există două motive care susţin această ipoteză: fie oamenii nu sunt calificaţi pentru ceea ce vor investitorii, fie nu prea vor să muncească.

Totuşi, în privinţa calificării, problema se rezolvă deoarece se fac o serie de cursuri în acest sens, iar Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă se ocupă de această problemă.

De multe ori, primarii Reşiţei, Aninei, Bocşei, Oraviţei şi cel din Moldova Nouă susţineau că „există un deficit de forţă de muncă“. La Moldova Nouă, de exemplu, doi investitori serioşi vor să vină aici. Unul pentru a monta turbine eoliene, altul pentru a deschide o fabrică de mobilă. „Şi, una din problemele care încetinesc începerea investiţiilor, ne spunea primarul Matei Lupu, e lipsa forţei de muncă“.

Mirel Pascu, primarul Bocşei, susţinea acelaşi lucru: „Oamenii nu prea vor să muncească şi marii investitori nu rămân din acest motiv“. Poate, fără a fi cârcotaşi, şi primarii au o parte din vină pentru acest fapt. De ce? Pentru că dau atâtea ajutoare sociale sau pentru că fac o serie de angajări la Legea 76. Iar cele aproape 200 de dosare de ajutor social din Moldova Nouă, cele aproape 200 din Anina, cele 400 din Bocşa şi cele aproape 900 din Oraviţa, nu vor stimula niciodată munca. Ci lenea, mai ales că se apropie căldura.

Nina Curiţa
nina.curita@informmedia.ro



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor