Forţe unite pentru contracarea furiei apei

Forţe unite pentru contracarea furiei apei
ORADEA – Echipa de salvări Speciale „Spider” din Miskolc, organizaţia internaţională „Karisz” din Szolnok şi o delegaţie a cantonului elveţian St. Gallen au venit joi la seminarul „Salvamont Bihor – instrument util în situaţiile de necesitate”, care încheie calendarul proiectului transfrontalier „Aqua Task Team”. Proiect [.doc – 51KB]

La seminarul organizat la Consiliul Judeţean (CJ) Bihor de către Asociaţia Salvatorilor Montani Bihor – Serviciul Judeţean Salvamont Bihor cu sprijinul financiar al Fundaţiei Carpatica prin Fondul de Dezvoltare al Euroregiunii Carpatice au mai participat emisari ai ISU „Crişana”, ai serviciilor SMURD şi de Ambulanţă, precum şi ai Prefecturii şi ai CJ Bihor.

Salvamontiştii bihoreni au prezentat oferta făcută autorităţilor locale privind intervenţiile la urgenţe de natură subacvatică. Iar partenerii din Ungaria au confirmat sprijinul necondiţionat din partea KARISZ în caz de dezastre sau calamităţi naturale.

În acest sens s-a vizionat şi filmul exerciţiului internaţional de salvare „May Day 2004” desfăşurat la Szolnok cu sprijinul pompierilor, Poliţiei şi Ambulanţei plus alte 20 de echipe de salvare speciale, membre ale Karisz, inclusiv cea a Salvamont Bihor.

Dealtfel acela a fost testul de admitere a Salvamont Bihor ca membru cu drepturi depline în KARISZ.

Concluzia seminarului de joi a fost că autorităţile locale, în special Prefectura şi CJ Bihor, trebuie să găsească modalitatea de a asigura un parteneriat inter-instituţional pentru a se putea ajuta imediat comunităţile bihorene afectate de calamităţi. Cu atât mai mult cu cât parteneriatele dintre autorităţile locale şi structuri ale Societăţii Civile pentru situaţii regionale de urgenţă sunt o practică în Uniunea Europeană.

 

Cristian Horgos



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase