Forum economic cu candidaţii la Primaria Oradea

4Comentarii
Forum economic cu candidaţii la Primaria Oradea
ORADEA – Şase dintre cei zece candidaţi la fotoliul de primar al Municipiului Oradea au răspuns afirmativ invitaţiei făcute de Jurnal bihorean şi Federaţia Patronilor Bihor.  VIDEO 1 Forum VIDEO 2 Forum VIDEO 3 Forum VIDEO 4 Forum

La forumul pe teme economice organizat ieri, 12 mai, în sala mare a Consiliului Judeţean Bihor au participat (în ordine alfabetică): Biro Rozalia – UDMR, Ilie Bolojan – PNL, Mihai Drecin – PRM, Ovidiu Gabor – PNDC, Decebal Hanaş – PNŢCD, şi Călin Raita – independent.

Au mai fost prezenţi, de asemenea, reprezentanţii organizaţiilor patronale din Bihor: Ioan Micula şi Constantin Badea – Camera de Comerţ şi Industrie Bihor, Florian Pantea – Federaţia Patronilor Bihor, Ioan Mintaş – CLIMMO şi Antonio Sargenti – Unimpresa.

Punctul „0”

„Dorim ca discuţiile de azi să pornească de la un punct «0». Vrem să vorbim despre ce se va întâmpla. Sunt subiecte care nu au mai fost dezbătute până acum în cei 19 ani de după Revoluţie. De azi înainte, cel puţin din punctul de vedere al Federaţiei Patronilor Bihor (FPB), mediul de afaceri nu mai poate fi neglijat”, a afirmat Ioan Lucian, preşedintele FPB.

Impozite

Prima întrebare, la care cei şase candidaţi au răspuns, a fost „Politica de impozite şi taxe ce afectează mediul economic”. „Când vorbim de politica fiscală a Primăriei trebuie să ne gândim la nivelul de impozitare corelat cu nivelul de salarizare. 25% din veniturile Oradiei se bazează pe vânzări de active. Ce se va întâmpla peste 2 – 3 ani când nu va mai fi ce vinde”, se întreabă Ilie Bolojan. Candidatul PNL spune că vrea să reducă, treptat nivelul de impozitare al clădirilor de la 1,6% la 1%. „În Cluj, impozitul pe clădiri este de 0,75%, iar în Timişoara 1%. Vreau să ajungem şi în Oradea la 1%”, a precizat Bolojan.

Biro Rozalia recunoaşte că impozitele din Oradea sunt grele ca grad de mărime, dar în întâlnirile pe care le-a avut în ultimii ani cu agenţii economici „nimeni nu a solicitat reducerea taxelor şi impozitelor, ci alte măsuri”.

Decebal Hanaş, a apreciat forumul organizat de Jurnal bihorean şi Federaţia Patronilor. „După 19 ani de la Revoluţie, oamenii de afaceri s-au maturizat şi stau la aceeaşi masă, ceea ce trebuia să se întâmple mai demult”, a spus candidatul PNŢCD.

Candidatul independent Călin Raita este de părere că Oradea este unul dintre cele mai scumpe oraşe iar primăria îi ajută mai mult pe investitorii veniţi de afară decât pe cei autohtoni. În viziunea lui Mihai Drecin o soluţie care ar ajuta mediul de afaceri din urbe ar fi introducerea de moratorii la anumite produse. Ovidiu Gabor propune scădearea taxelor şi impozitelor pentru agenţii economic care folosesc energii neconveniţionale. „Oradea este un oraş foarte poluat şi nu atât din cauza industriei care nu este atât de dezvoltată, ci a modului în care este întreţinut oraşul”, a precizat acesta

Parc industrial

Masa rotundă a continuat cu viziunea candidaţilor asupra construirii unui parc industrial şi al unui centru expoziţional la Oradea. Decebal Hanaş nu este de acord cu folosirea celor 140 de hectare ale Oradiei pentru construirea unui parc industrial. „Vreau ca acest teren să fie folosit pentru extinderea aeroportului şi în apropiere să se construiască un centru expoziţional. Cu banii daţi pentru FC Bihor s-ar fi putut construi demult un astfel de centru”, a subliniat Decebal Hanaş.

Biro Rozalia apreciază că centrele mari de producţie din Oradea ar trebui, în primul rând, mutate în parcul industrial, cu facilităţile necesare. „Trebuie să oferim acestor societăţi facilităţi la cumpărarea terenului cât şi legate de infrastructură şi transportul muncitorilor”, este de părere Biro Rozalia. Cât despre centrul expoziţional, candidatul UDMR, vede înfiinţarea acestuia prin parteneriat public privat între primărie şi patronate. „Centrul expoziţional ar putea fi folosit atât pentru expoziţii şi târguri, cât şi pentru diferite conferinţe pe teme de specialitate”, a declarat Biro Rozalia.

Ilie Bolojan a spus că municipalitatea trebuie să lupte pentru a câştiga anumite terenuri: CET II, Tancodrom, o parte din Staţiunea de Cercetări de pe Borşului, etc. În privinţa construirii parcului industrial acesta este de părere că trebuie studiată tehnica prin care alte oraşe au pus la dispoziţie parcurile industriale. Toţi candidaţii au fost de acord că este necesară construirea unui centru expoziţional. Atragerea unor fonduri structurale ar fi o soluţie în viziunea lui Gabor în vreme ce candidatul PRM consideră că investiţiile în acest sens ar trebui să vină în primul rând din partea investitorilor autohtoni şi apoi să se facă apel la capital străin. În ceea ce priveşte posibilitatea realizării uni parc industrial Călin Raita a subliniat faptul că trebuie să se aibă în vedere extinderea oraşului spre zonele periferice, astfel încât acest parc să nu fie făcut în mijlocul zonei metropolitane.

Licitaţii

Un subiect intens dezbătut a fost cooptarea ca membrii cu drept de vot în comisiile de licitaţii publice şi recepţie a lucrărilor a reprezentanţilor patronatelor. Călin Raita a fost foarte tranşant în această problemă subliniind faptul că membrilor comisiliior de licitaţii ar trebui să li se atribuie toată responsabilitatea. „Comisiile ar trebui să fie alcătuite din specialişti iar aceştia să răspundă cu garanţii şi nu cu vorbe”, a punctat candidatul independent. Necesitatea prezenţei specialiştilor în comisii a fost subliniată şi de Mihai Drecin care a mai precizat că „ştim dar ne facem că nu ştim că în spatele multor licitaţii sunt tot felul de interese”.

Ilie Bolojan crede că nu va mai fi necesară cooptarea unor membri din mediul de afaceri în comisiile de licitaţii dacă va ajunge el primar. „Nu cred că va mai fi nevoie. Va fi o transparenţă totală. Toate caietele de sarcini vor fi publicate pe site-ul primăriei. La fel şi procesele verbale şi se va şti public totul”, spune Bolojan. Biro Rozalia vrea să simplifice procedurile de licitaţie şi acestea să poată vizionate on line.

Unul dintre subiectele care au întrunit unanimitatea celor şase candidaţi prezenţi a fost participarea în comun la primirea delegaţiilor de afaceri şi la efectuarea deplasărilor cu scop economic în străinătate.
Dan Birta



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor