Forumul tinerilor est-europeni

ORADEA – Iniţiativele tinerilor încep să prindă viaţă tot mai mult. Un exemplu concret este Forumul Est-European la care au luat parte nu mai puţin de 75 de participanţi din ţări est-europene.

Întâlnirea tinerilor europeni a fost organizată de Parlamentul European al Tinerilor din România, a cărui sediu este în Oradea. Forumul s-a desfăşurat în perioada 20-25 noiembrie, sub patronajul onorific al comisarului european pentru Educaţie, Instruire, Cultură şi Tineret, Jan Figel şi al comisarului european pentru Taxe şi Uniunea Vamală, Laszlo Kovacs. Primele două zile s-au consumat la Păltiniş, unde prin arta culinară, dansuri tradiţiomale şi scenete fiecare delegaţie şi-a caracterizat ţara din care provine. De asemenea, pe lângă lecţiile vizavi de politică pe care le-au primit, tinerii au participat la o serie de activităţi distractive, programe team-building şi bineînţeles petreceri. Dintre problemele dezbătute s-au evidenţiat cele legate de dialogul intercultural între ţările memebre UE, imigraţia ilegală în Europa sau diveristatea lingvistică. Tinerii au făcut şi un tur prin câteva oraşe ale ţării. Astfel, au vizitat Primăria din Sibiu precum şi centrul oraşului cultural, au trecut prin Alba Iulia, Cluj Napoca şi Băile Felix, unde delegaţii au şi fost cazaţi. Manifestările s-au încheiat cu Adunarea Generală de la Budapesta, ţinută în clădirea Parlamentului Ungar. După Adunarea Generală, gazda Laszlo Kovacs a trimis personal rezoluţiile adoptate în faţa Parlamentului European.

Ioana Iuhas



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !