Fost primar în Beiuș, Nicu Odobasianu a fost ridicat noaptea de poliţişti

De Crina Dobocan
Reactualizat la:
3Comentarii
Fost primar în Beiuș, Nicu Odobasianu a fost ridicat noaptea de poliţişti
După ce fusese eliberat condiționat, fostul primar al Beiușului a fost ridicat, luni noaptea, și dus din nou la închisoare!

Nicu Odobasianu, Nicolae Pancu, Nicolae Sotoc şi Gelu Hasan au fost încarceraţi a doua oară pentru o pedeapsă din care fuseseră liberaţi condiţionat anterior din penitenciar.

Avocatul Răzvan Doseanu spune că emiterea, a doua oară, a unor mandate de executare a pedepselor şi încarcerarea oamenilor au fost greşite.

„Din punctul meu de vedere a fost greşit, pentru că deja se eliberaseră condiţionat dintr-o pedeapsă rezultantă mai mare, care includea şi această pedeapsă redusă ca urmare a admiterii propriilor căi de atac. Dovada că este aşa constă în faptul că în 21 martie, Tribunalul Bihor a dispus anularea mandatelor de executare a pedepselor închisorii. Acum, ei trebuie să aştepte, încarceraţi greşit, încă cinci zile, până când expiră termenul de contestaţie (termen care este de 3 zile de la pronunţare, însă ziua în care începe să curgă termenul şi cea în care se împlineşte nu intră în calcul. Ba mai au şi ghinionul să prindă o duminică, zi nelucrătoare)’’, a arătat avocatul Răzvan Doseanu. Astfel, luni, cei patru ar trebui să fie eliberați din închisoare!

Nicu Odobasianu, Nicolae Pancu, Nicolae Sotoc, Gelu Hasan, Emil Oaie şi Viorel Iuhas au fost condamnaţi la detenţie în dosarul ,,Top Construct’’.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor