Fotbal şi violenţă în România

Fotbal şi violenţă în România
Violenţa ca mod de exprimare. În ultimii ani, tot mai multe partide au degenerat în lupte de stradă între fani şi jandarmi, iar numărul victimelor creşte de fiecare dată.

Sezonul trecut stadionul Farului din Constanţa a fost scena unor confruntări violente între fani şi forţele de ordine la meciul cu Dinamo. Galeria oaspete a provocat forţele de ordine, după ce au distrus sute de scaune.

Riposta jandarmilor a fost agresivă: în numai câteva minute, i-au evacuat pe cei 500 de fani dinamovişti în curtea interioară a stadionului.

Alt derby, aceleaşi probleme: la disputa Dinamo – Rapid, fanii vişiniilor au năvălit pe teren imediat după ce gazdele au marcat golul de 3-1 şi au încercat să ajungă la galeria dinamovistă, dar intervenţia jandarmilor a împiedicat ciocnirea dintre cele două grupări.

Nici oficialii cluburilor nu au dat exemple mai bune fanilor. În urmă cu doi ani, la meciul Steaua – CFR Cluj, Mihai Stoica, preşedintele executiv al Stelei, a coborât furios din loja tribunei oficiale şi a lovit cu pumnul în gură chiar un suporter stelist, pentru că acesta l-ar fi înjurat pe Nicolae Dică.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !