Fotbalul juvenil, spre vârf

Fotbalul juvenil, spre vârf
REŞIŢA – În aceste zile, se află în Staţiunea Secu, şi lotul de Juniori B al Fotbal Club Şcolar, antrenor fostul internaţional Dan Potocianu, alături de cel de Juniori A al aceluiaşi club (antrenor Gheorghe Lupu).

Tehnicianul Dan Potocianu are la dispoziţie 18 jucători, pe care încearcă să-i obişnuiască cu un program specific sportului profesionist. „Începem şi noi să-i obişnuim cu cerinţele fotbalului aşa zis modern, profesionist, ne-a declarat Dan Potocianu.

Considerând că şi Liga a II-a este apropiată de profesionism. Adică, să înceapă pregătirea de iarnă cu un cantonament montan, în care la început, domină alergările mai lungi, cu pregătire fizică generală. Şi, încet, încet, să trecem la pregătirea fizică specifică. Pentru început este foarte necesar un cantonament la altitudine, cum este aici, cu ozonificare“.

În ceea ce priveşte programul, după o scurtă acomodare la efort, s-a trecut la câte două antrenamente pe zi. Din discuţiile cu tânărul antrenor am mai reţinut că mulţi dintre elevii săi sunt la al doilea cantonament: „Am făcut unul şi în vară. Ne-am pregătit bine şi eu zic că rezultatele s-au văzut cât de cât. Eu sper să fie conştienţi de ceea ce au de făcut, să se pregătească bine.

Scopul este să ajungem în primă fază la un turneu zonal, la care se califică primele două clasate, şi apoi la cel final. Unul dintre obiective. Pentru că cel de-al doilea este promovarea a unu-doi jucători la echipa mare“, a conchis Dan Potocianu.


În altă ordine de idei, Campionatul Naţional al Juniorilor A şi B se reia în 18 martie a.c.

Marius Moraru
marius.moraru@informmedia.ro



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !