Fragmente şi momente

M-a şocat, săptămâna trecută, să văd prima pagină a unui ziar central. Ea anunţa apocalipsa! Pe un ton ce acompaniază, îndeobşte, catastrofa, „Evenimentul zilei” pronostica lunile de vară ca fiind un adevărat holocaust, oricum cel mai notabil de la ultimul război încoace.

Deotologic vorbind, avem de-a face cu o încalcare grava a regulilor jurnalismului,
câta vreme o prognoza meteo este folosita drept argument nu pentru a relata
adevarul, ci pentru a stârni panica, spaima, în sfârsit, pentru
a forta tirajul. Sigur, gestul ziaristilor de la cotidianul care a inventat,
odinioara, puiul nascut prin travaliu de catre o gaina cu lapte nu mai mira
pe nimeni.

Jurnalismul si-a fixat definitiv trompele sugativore pe tot ceea ce este în
stare sa aiba drept forma sau sa mimeze macar enormitatea. Normalitatea este
o insulta, dar sansa de a înspaimânta traduce chiar „ars poetica”
breslei. Aflata mereu în regim de excitatie scandaloasa, presa trebuia,
într-un chip ingenios, sa pastreze foarte sus stacheta monstruozitatilor
de-o zi.

Cum de-atâta caldura, ca sa-l parafrazez pe Bacovia, în oras, încet
politicienii se descompun, ziaristul si-a fixat interesul morbid asupra caldurii
însasi. De la seceta la Apocalipsa, n-a mai fost decât un pas. Mai
grav însa, este faptul ca ziaristul român se afla doar la începuturile
coregrafiilor horror. Talentele sale, disponibilitatea si inconfortul decentei
îl vor acredita, daca nu a si facut-o deja, drept aprodul de vocatie a
grozaviei.

Este bine sa ne interogam, cât se poate de staruitor, asupra vremurilor
pe care le traim. Ocupati cu fiecare zi, riscam sa uitam istoria. Îmi
place sa invoc dispretul pe care îl declara cineva pentru modernitate,
din culpa ca aceasta a discreditat lacrima. Daca armonia a fost principiul clasicitatii,
iar abisurile tulburate cel al romantismului, nu ne va fi greu sa deslusim principiul
pe care sta modernitatea.

Deposedati de lacrima, avem de suportat un paradox: disperam „pe uscat”
– am anulat plânsul, ca fiind nedemn pentru cel mai rational cetatean,
all-time. În schimb, am rentabilizat depresia si am certificat nevroza
de asteptare. Câta vreme ziaristul este magul clipei, asteptarile nu mai
sunt tintite spre altii, ci setate monstruos spre noi însine. Noi suntem
investitorii cu profit maxim ai propriilor drame.

Zilnic, experimentam posibilitatea de-a ne lua prin surprindere, inventând
noi expresii media ale Raului. Insul consternat nu are lacrimi, ci ochii holbati.
Iata de ce, principiul constitutiv al modernitatii este narcisismul. Topiti
de admiratie, ne contemplam pâna la apoplexie cerul gurii. Nefericitul
Narcis s-a reciclat. E reporter…

Ca istoric al presei (aproape) consacrat, nu pot sa nu constat a similitudine
daca nu o corespondenta maximala între ziarist si unul dintre cele mai
bine construite personaje ale lui Jean-Paul Sartre – Autodidactul („Greata”).
Si unii si altul tind sa devina experti în ceea ce nu pot întelege,
fiind fascinati de drama de-a avea destinul necuvenit, dar nu si neconvenabil.
E tragic sa fii importor prin capriciul ursitoarelor.

Toate ziarele scrise pe fata pamântului si aiurea, în alte galaxii
ale universului, sunt cronicile unui Autodidact devorat de admiratia fata de
sine – povestirile unui mediocru laborios si îngâmfat. Daca
personajul lui Sartre citeste cartile în ordinea alfabetica a autorilor,
ziaristul si-a gasit izvorul nesecat al întelepciunii: cartea de telefon.

Florin Ardelean



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase