Fraieriti si schiloditi pe santierele Italiei

4Comentarii
Fraieriti si schiloditi pe santierele Italiei
ITALIA – Romanii care sunt de cativa ani la Torino au prins vremuri bune in constructii, datorita pregatirilor pentru Jocurile Olimpice din 2006. Acum insa, cererea de mana de lucru a scazut, ca si salariile.

Pentru ca se pregatea sa fie gazda Jocurilor Olimpice din 2006, orasul italian Torino a fost un fel de paradis pentru romanii care isi cautau un loc de munca. Angajati la negru sau pe contract legal, romanii au pus mana si umarul la constructia multor cladiri, drumuri si a retelei de metrou a orasului. Vremuri bune, cand cererea de muncitori era atat de mare, incat patronii firmelor din constructii le-au facut romanilor acte ca sa poata locui si munci legal in Italia si chiar i-au ajutat sa-si aduca familiile.

Astazi, cand Jocurile Olimpice de la Torino s-au terminat demult, febra constructiilor s-a mai domolit, ca si salariile din domeniu. Patronii nu se mai ingramadesc sa le faca emigrantilor contract de munca. Sau ii lasa sa creada ca i-au angajat legal, profitand de faptul ca muncitorii nu cunosc bine nici limba, nici legislatia italiana.

FALSURI

“Unii muncitori cred ca au fost angajati legal, iar cand vin la noi cu fluturasii de salariu si contractul vedem ca sunt false”, spune Daniel Galusca, reprezentantul sindicatului din constructii Feneal Uil. Dar si cand contractul e legal, tepele nu lipsesc. In caz ca se accidenteaza la locul de munca, multi muncitori sunt convinsi de patroni sa nu declare ce s-a intamplat.

De obicei, muncitorul accepta sa spuna ca s-a lovit acasa, pastreaza tacerea si primeste salariul obisnuit pana se insanatoseste. Daca muncitorul ar declara ca s-a accidentat la locul de munca, patronul s-ar pomeni cu inspectii si ar putea fi obligat sa-i plateasca daune angajatului. “El ii spune angajatului: iti platesc daune, dar dupa aceea poti sa-ti cauti de lucru, pentru ca la mine nu mai stai”, explica Daniel Galusca, de ce angajatii cu contract legal prefera sa taca in caz de accident de munca.

GASELNITE

Alti patroni ii “concediaza verbal” (lucru imposibil, din punct de vedere legal) pe muncitori sau ii anunta ca au fost concediati cu “n” luni in urma (desi angajatul a muncit in toate lunile care s-au scurs de la asa-zisa concediere). “Nu de putine ori, ca sa scape de muncitor, patronul face plangere ca acesta a furat, iar ca sa nu mai trebuiasca sa-i plateasca si ultimul salariu, spune ca daunele sunt echivalente cu suma respectiva”, spune Daniel Galusca. Acestea sunt problemele de care se lovesc emigrantii care, de bine, de rau, stau legal in Italia si s-au lipit de un contract de munca.

LA NEGRU

Pentru multi muncitori romani insa singura varianta este munca la negru. “Cu contract nu prea te vrea nimeni acum, pentru ca dau si ei impozite mari. Eu muncesc asa de doi ani. Daca nu-ti convine, gasesc imediat pe altul, ca e plin de romani”, spune Cornel, un zidar din Bacau. Castiga 1.300 de euro, doarme cu alti cinci colegi intr-un apartament si trimite in Romania cel putin 1.000 de euro in fiecare luna.

“Acum ar putea sa-mi faca un contract, dar ar trebui sa umblu eu dupa actele de sedere intai, iar noi suntem toata ziua la munca”, spune alt muncitor, din Bacau. In caz de accident de munca incep insa dramele pentru cei care muncesc la negru. Pentru ca patronii sunt interesati, pentru a nu fi trasi la raspundere, sa stearga orice urme. “Maini si picioare ne rupem mereu. Si cu contract, si fara contract. Da’ tacem. Ca trebuie sa mancam. Si noi, si copiii nostri. Mai mergi schiop, iti mai gasesti pe la paza sau ceva usor o vreme si dupa aia o iei de la inceput”, spune Fanel, din Suceava. Castiga 1.000-1.200 de euro pe luna.

Un bacauan care muncea la Torino a fost abandonat in strada, strivit in urma unui accident pe santier. O luna si jumatate a stat in coma, in spital, imobilizat intre placi de inox, care-i tineau oasele si organele. Familia din Romania nu a stiut de soarta lui in tot acest timp. Patronii la care a lucrat au declarat ca nu-l cunosc. Dar bacauanul a avut ambitia sa traiasca si se judeca acum cu angajatorii.

DRAME

Pentru alt roman a ramas sa se judece familia. El a murit la Torino, inecat in canalizarea pe care o curata, dupa ce un coleg a deschis din greseala vana la apa. Mircea Spiridon, un roman de 32 de ani, a stat doua zile sub ruine, dupa ce cladirea de pe un santier sicilian la care lucra s-a prabusit. Lucra la negru, iar patronii nu au auntat ca Mircea a ramas sub daramaturi. L-au gasit cainii politiei. A murit in drum spre spital.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor