Frankfurt a devenit Manhatanul Europei

Frankfurt a devenit Manhatanul Europei
Oraşul german Frankfurt a devenit inima operaţiunilor financiare din Europa, dar şi o atracţie pentru turiştii care vin să-i vadă zgârie norii de peste 200 de metri înălţime.

Spre deosebire de români însă, nemţii au o regulă pe care o şi respectă – astfel de clădiri nu se construiesc în apropierea catedralelor sau a altor monumente istorice.

Frankfurt este supranumit „Bankfurt” datorită numărului mare de bănci care se află aici. Oraşul mai este poreclit şi Manhatanul Europei, şi este suficient să arunci o privire peste clădirile acestuia ca să înţelegi de ce.

Cu 10 clădiri înalte de peste 150 de metri, Frankfurt este al doilea după Paris, dar înaintea Londrei. Dar metropola se mândreşte cu cea mai înaltă clădire din Europa, de aproape 260 de metri. Construcţiile moderne din Frankfurt atrag turişti din toată Germania, dar nu toţi sunt încântaţi de coloşii de oţel şi sticlă.

În România sunt doritori să înalţe clădiri înalte şi moderne. Dar nu sunt reguli care să le protejeze pe cele istorice. Catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti a plătit deja tribut intereselor financiare şi a fost acoperită de o clădire de birouri de 19 etaje. Dar Bucureştiul nu e Munchen, iar România nu e Germania.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase