Fratele lui Viorel Ştiube, judecat pentru evaziune

3Comentarii
Fratele lui Viorel Ştiube, judecat pentru evaziune
Procurorii DNA Oradea l-au trimis în judecată pentru evaziune de peste 1,5 milioane euro pe afaceristul Ionel Ştiube, fratele lui Viorel Ştiube.

Ionel Ştiube şi fratele său, Viorel Ştiube (fost patron al FC Bihor şi al fabricii de vin spumant „Silvania”) s-au autodenunţat reclamând o serie de magistraţi pentru luare de mită, în speţă pe procurorul Alexandru Lele (foto stânga) şi pe judecătorii Adrian Popa şi ex-preşedintele Tribunalului Bihor, Traian Munteanu.

„Inculpatul Ştiube Ionel, în calitate de reprezentant al S.C. Elgida Prodcom S.R.L. Oradea, S.C. STB Petrol Oil Company S.R.L. Luduş şi S.C. Herman’s Serv Com Company S.R.L. Bucureşti, a achiziţionat în perioada 7 aprilie 1999 – 1 martie 2000 combustibili tip M, P, CLU, White spirit şi benzină distilată primară, pe care i-a comercializat apoi ca fiind motorină, fără a înregistra, declara şi achita obligaţiile către bugetul de stat constând în accize, TVA, taxe de drum şi impozit pe profit, cauzând astfel un prejudiciu de 1.588.341,88 euro.”, se arată în comunicatul de presă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Ionel Ştiube a fost condamnat definitiv prin sentinţa penală nr.515 din 5 octombrie 2005 a Tribunalului Prahova, definitivă prin decizia penală nr.1125/27 martie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la un an închisoare, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Ulterior pronunţării acestei hotărâri, Ionel Ştiube a fost dat în urmărire generală de către organele de poliţie, în vederea încarcerării în penitenciar pentru executarea pedepsei. Infracţiunea pentru care inculpatul Ştiube Ionel a fost condamnat de către Tribunalul Prahova este conexă cu cea săvârşită în prezenta cauză.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Oradea.

Ionel Ştiube, denunţătorul lui Lele

Ionel Ştiube a mai fost dat în urmărire generală în august 2001. Deşi era urmărit general, Ionel Ştiube l-a reclamat la Parchetul General pe procurorul orădean Alexandru Lele de primirea a 10.000 de marci germane în schimbul unei solutii favorabile in dosarul 613/P/2000. În acel dosar, Ionel Ştiube şi un apropiat al său erau acuzaţi de tâlharie. Pe baza memoriul lui Ionel Ştiube, CSJ a dispus imediat trimiterea în judecată a procurorului Lele sub acuzaţia de luare de mită. De asemenea, Viorel Ştiube l-a mai acuzat pe Alexandru Lele că i-ar fi cerut 20.000 de dolari pentru sustragerea unui dosar penal.

După şase ani în care a fost anchetat şi judecat de mai multe parchete şi instanţe de judecată, procurorul orădean Alexandru Lele a fost scos de sub urmărire penală atât de la DNA, cât şi de la Parchetul Înaltei Curţi. În aceste condiţii, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a dispus reîncadrarea lui Lele ca procuror, constatând că motivele care au determinat suspendarea sa din magistratură, respectiv acuzaţiile penale la adresa sa, nu mai există.

Cristian Horgos



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor