Fraţii Micula executaţi silit

22Comentarii
Patru dintre firmele fraţilor Ioan şi Viorel Micula se află pe lista Ministerului Finanţelor Publice cu datorii de peste 100 de milioane de lei la bugetul de stat, ANAF a demarând procedura de executare silită a acestora.

Astfel, European Food are datorii de 36,23 milioane de lei, Transilvania General Import-Export – 23,99 milioane de lei, Scandic Distileries – 16,22 milioane de lei şi European Drinks – 10,25 milioane de lei. Pe lângă datoriile la bugetul de stat, societăţile fraţilor Micula au acumulat şi datorii la contribuţiile sociale, în sumă totală de peste 22 de milioane de lei.

În proces cu Statul

Contactat de Jurnal bihorean, Ioan Micula a avut o reacţie cel puţin interesantă. După o primă remarcă, prin care a ţinut să evidenţieze că pe lista de la MFP apar alte cel puţin o mie de firme, în afară de ale sale, Micula ne-a spus că de fapt Statul Român i-ar fi dator firmelor pe care le manageriază, împreună cu fratele său geamăn Viorel, şi nu invers! De altfel, grupul de firme al celor doi Micula se află în proces cu Finanţele.

„Eu ştiu că am investit 900 milioane de euro într-o zonă defavorizată (depresiunea Beiusului – n.r.) şi cineva a venit şi a schimbat regulile în timpul jocului! Şi acel cineva va trebui să plătească pentru acest lucru. De aia şi suntem în judecată cu ei (cu Statul – n.r.)”, ne-a declarat Micula, iritat de subiect.

Micula a devenit şi mai nervos atunci când J.b. l-a întrebat despre situaţia actuală a firmelor sale, dincolo de datorii, de cât timp se află în proces cu Statul, când are următorul termen de judecată şi dacă acest proces poate să impiedice întrucâtva procedura de executare silită. „Situaţia firmelor noastre e similară situaţiei în care se află toată economia românească”, a replicat Micula, cu o undă de amărăciune în glas. Apoi însă, pe un ton arogant, industriaşul a refuzat să răspundă la întrebările legate de proces. A răspuns totuşi la întrebarea legată de executarea silită: „Oricine poată să facă orice în ţara asta. Ceea ce ştiu eu e că noi creăm locuri de muncă şi aducem stabilitate”, a subliniat Ioan Micula, pentru apropiaţi „Johnny”.

Concedieri

În urmă cu câteva săptămâni Ioan şi Viorel Micula au închis cotidianul Realitatea bihoreană, concediind angajaţii în serii de câte nouă, astfel încât aceştia nu au mai avut dreptul la salarii compensatorii. Ultimii doi angajaţi au primit preavizul la sfârşitul săptămânii trecute, pe listă fiind trecuţi şi câţiva angajaţi de la cotidianul Reggeli Ujsag.

Dan Birta, Călin Corpaş

Taguri: , ,


22Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor