Fraude cu site-uri bancare false

De Otilia Șandor
Fraude cu site-uri bancare false
Poliţiştii atrag atenţia asupra fraudelor cu site-uri bancare false, cu investiții și cumpărăturii online și furtul de date personale.

Poliţiştii trag linie după ce în această lună i-au informat în repetate rânduri pe bihoreni despre recomandările transmise de Poliția Română împreună cu Europol și Federația Europeană a Băncilor, în cadrul campaniei „Luna europeană a securităţii cibernetice”, de prevenire a celor mai întâlnite șapte tipuri de fraude în mediul online, scopul fiind acela de creștere a gradului de conștientizare cu privire la acest fenomen infracțional.

Netul poate fi periculos!

Internetul a devenit foarte atractiv pentru infractorii cibernetici, spun poliţiştii, care relatează că autorii folosesc metode ingenioase și promisiuni, cu scopul de a obține bani sau informații financiare valoroase de la potențialele victime. „Scrisorile nigeriene” nu mai sunt de mult timp singurele tipuri de fraude în mediul online. Tacticile folosite de infractorii informatici sunt din ce în ce mai inovative și greu de detectat. Începând cu însușirea nelegală a calității de manager al unei companii, până la punerea în scenă a unor false relații de dragoste, autorii de astăzi fac tot ce pot ca să obțină ceea ce vor – banii și/sau datele personale.

Educaţia – singura soluţie!

Conform recomandărilor unui raport elaborat de Europol, cea mai eficientă metodă de apărare împotriva amenințărilor de tip social-engineering este reprezentată de educația potențialelor victime care, în cazul de față, pot fi reprezentate de toți cei care accesează internetul.

Anunţaţi tentativele şi fraudele!

Creșterea gradului de informare și conștientizare a publicului despre modalitățile de identificare a comportamentelorși tehnicilor deluzorii va conduce la o siguranță ridicată în mediul online, atât pentru beneficiari, cât și pentru patrimoniul acestora, subliniază poliţiştii, care atrag atenţia oamenilor să sesizeze întotdeauna autoritățile despre fraude sau tentativele de fraudă.

Luna Europeană a Securității Cibernetice – The European Cyber Security Month (ECMS) – este o campanie de conștientizare, a Uniunii Europene, care promovează securitatea în mediul online în rândul beneficiarilor – persoane fizice și companii – evidențiind câteva măsuri simple pe care fiecare persoană le poate lua pentru a-și proteja datele personale, financiare și profesionale.
Metode de prevenire a fraudelor cu site-uri bancare false,
cu investiții și cumpărături online și a furtului de date personale:

FACT BOX 1

Website-uri bancare contrafăcute – Spoofed bank website fraud

În acest caz, autorii folosesc mesaje de tip phishing, cu link-uri către site-uri bancare false. Odată ce este accesat link-ul, prin metode diverse, se colectează ilegal datele personale și/sau bancare. Site-ul contrafăcut va arăta precum cel legitim, pe care îl imită, cu foarte mici diferențe, deseori greu sesizabile. De aceea, poliţiştii vă sfătuiesc:
– nu dați click pe link-urile incluse în e-mailurile care duc la site-ul băncii;
– introduceți întotdeauna, manual, link-ul sau utilizați o legătură existentă din lista „preferate”;
– utilizați un browser care permite blocarea ferestrelor de tip pop-up.

FACT BOX 2

Furtul de date personale – Personal data theft

Autorii colectează nelegitim datele personale de pe rețele de socializare (de exemplu, Facebook, Twitter, Linkedin). Datele victimei pot fi vândute altor infractori sau folosite pentru accesarea conturilor bancare, contractarea împrumuturilor ori pentru derularea unor afaceri ilegale în numele victimei. Pentru a fi în siguranţă, Poliţia recomandă:
– puteți verifica informațiile despre un cont social-media prin accesarea directă a site-ului, nu accesând un link care susține că vă va duce direct acolo;
– atenție la cantitatea de informații și imagini partajate pe site-urile de social-media. Autorii le pot folosi pentru a crea o identitate falsă, sau pentru a vă face ținta unei fraude;
– trebuie examinate setările de confidențialitate și securitate pe fiecare cont social-media;
– efectuați cercetările online. Căutați numele produsului sau oferta de locuri de muncă, pentru a vedea ce spun ceilalți. Puteți să o combinați cu cuvinte precum „recenzie”, „plângere” sau „înșelătorie”;
– profilurile suspectate a fi înșelătorii trebuie raportate platformei social-media;
– periodic, trebuie monitorizate extrasurile de cont de card de credit/debit. Dacă sunteți taxat pentru ceva ce nu ați comandat, contactați banca și furnizorul cardului.

FACT BOX 3

Fraude cu investiții și cumpărături online – – Investment and online shopping scams

În aceste cazuri, autorii oferă „oportunități speciale” de investiții, cu profituri rapide, sau prezintă „oferte-bombă” în mediul online. Poliţiştii dau următoarele sfaturi:
– verificați recenziile înainte de a cumpăra un produs;
– folosiți carduri de credit – aveți mai multe șanse de a vi se returna banii;
– plătiți numai prin utilizarea unui serviciu de plată sigur;
– plătiți numai atunci când sunteți conectat la o conexiune securizată la internet – evitați utilizarea rețelelor Wi-Fi publice gratuite sau deschise;
– plătiți numai de pe un dispozitiv sigur. Păstrați actualizarea sistemului de operare și a software-ului de securitate;
– feriți-vă de anunțurile care au oferte prea bune pentru a fi adevărate!
– vă apare un anunț de tip pop-up care atestă că ați câștigat un premiu? Gândiți-vă de două ori, ați putea ,,câștiga” un malware;
– dacă nu primiți produsul, contactați vânzătorul. Dacă nu există un răspuns, contactați banca!



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !