Frontierist surprins în flagrant

Frontierist surprins în flagrant
Alături de Nădlac, punctul de trecere a frontierei Petea (Satu Mare), se dovedeşte a fi unul din cele mai problematice pentru Direcţia Poliţiei de Frontieră Oradea, care răspunde de judeţele Satu Mare, Bihor şi Arad.

La o săptămână după ce şapte frontierişi de la Petea au fost mutaţi disciplinar la frontiera cu Ucraina pentru deţinere de valută în timpul serviciului, agenţi sub acoperire au depistat în week-end o neregulă flagrantă.

Doi poliţişti de frontieră s-au infiltrat într-un transport spre Italia organizat de Vasile B., fiind transbordaţi la apropierea de graniţă într-o altă maşină condusă de Vasile D.

Urmărind şi modul în care colegi din PTF Petea îşi onorează îndatoririle de serviciu, ofiţerii sub acoperire au constatat că agentul care controla documentele şoferului şi pasagerului a ignorat lipsa licenţei de transport de persoane în regim internaţional, permiţând continuarea călătoriei.     

În acel moment, poliţiştii sub acoperire au intervenit oprind transportul şi amendând cei doi transportatori ilegali cu câte 2500 de lei. Iar faţă de frontieristul prins în flagrant s-au întocmit acte premergătoare urmăririi penale pentru fals intelectual. Totodată el este cercetat administrativ şi pentru îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de servici.

Simona Drimbau