Frontierist vigilent şi în timpul liber

3Comentarii
Frontierist vigilent şi în timpul liber
GIRISU DE CRIS – Frontieriştii SPF Girişu de Criş au depistat sâmbătă, la ora 14:30, trei turci care încercau să treacă ilegal în Ungaria ajutaţi de o şoferiţă maghiară.

„Un poliţist de frontieră aflat în timpul liber a observat lângă Cheresig un autoturism înmatriculat în Ungaria care se îndreapta cu viteză spre graniţă. Agentul a trecut la urmărirea autoturismului şi oprirea acestuia. Iar nu mică i-a fost mirarea când din autoturism au coborat trei tineri turci şi şoferiţa de cetăţenie maghiară. Poliţistul de frontieră a cerut sprijin colegilor aflaţi în serviciu, care i-au condus pe fugari la sediul S.P.F. Girişu de Criş pentru cercetări privind tentativă de trecere ilegală a frontierei, respectiv pentru trafic de migranţi”, declară comisar-şef Dan Lazăr, ofiţer de presă al IJPF Bihor.

Astfel s-a stabilit că turcii au intrat legal în România zilele trecute prin P.T.F. Vama Veche. iar apoi, prin intermediul unui conaţional, au apelat la şoferiţa care pentru 90.000 de forinţi trebuia să-i ducă până în Budapesta, de unde altcineva urma să-i ducă în Germania, la lucru.

Cristian Horgos



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor