Funcţionare doar cu acreditare

Funcţionare doar cu acreditare
ORADEA – După 1 ianuarie 2007, furnizorii de servicii sociale nu vor mai putea funcţiona, dacă nu sunt acreditaţi de către direcţiile de muncă, solidaritate socială şi familie judeţene. Documente necesare [.doc – 25KB]

„Funcţionarea lor fără acreditare, începând cu 1 ianuarie 2007, contravine prevederilor legale”, a precizat Simona Vesa, directorul executiv al Direcţiei de Muncă, Solidaritate Socială şi Familie (DMSSF) Bihor. Astfel, furnizorii de servicii mai au la dispoziţie câteva zile pentru a obţine acreditările. „Legislaţia aplicabilă şi documentaţia necesară obţinerii acreditării poate fi consultată pe site-ul instituţiei, la adresa http://dgmss.rdsor.ro sau poate fi obţinută gratuit prin intermediul secretariatului tehnic al comisiei, la sediul instituţiei, cam. 46 între orele 8:30 – 16:30, precum şi la tel. 468.382”, ne-a informat directorul executiv al DMSSF Bihor.

În judeţul Bihor sunt acreditaţi în prezent 34 de furnizori de servicii sociale, alte câteva dosare fiind pe masa comisiei. Informaţii despre toţi furnizorii de servicii sociale acreditaţi din judeţul Bihor, cât şi din întreaga ţară pot fi obţinute de pe site-ul MMSSF, la adresa www.mmssf.ro.

Dan Birta

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase