Funcţionarii, antrenaţi pentru proiecte europene

Personalul din administraţia locală a municipiului şi judeţului este invitat, începând de luni, la un program de instruire pentru creşterea abiţităţii de a atrage şi gestiona fonduri europene pentru proiecte locale.

Cursul va debuta luni şi se va încheia în 19 decembrie, din „materiile” care se vor preda făcând parte „Programe de finanţare ale Uniunii Europene”, „Managementul proiectelor finanţate de Uniunea Europeană”, „Contabilitatea şi auditul proiectelor finanţate de Uniunea Europeană”, „Licitaţii conform PRAG 2003 – întocmirea contractelor pentru achiziţia de bunuri şi servicii” şi „Dezvoltarea parteneriatelor dintre administraţia publică locală, sectorul IMM şi ONG”.

„Rostul acestui trainig este de a creşte gradul de conştientizare privind problematica europeană în rândul funcţionarilor publici şi a demnitarilor din administraţia locală, în contextul responsabilităţilor crescute care revin administraţiei publice în legătură cu procesul de aderare la Uniunea Europeană”, zice Andrei Krausz, şef Serviciu Integrare Europeană din cadrul Primăriei Oradea.

Acest curs este parte dintr-un proiect finanţat de Uniunea Europeană prin Fondul de Modernizare a Administraţiei Publice la nivel Local. Bugetul acestuia este de proiectului este de 20.696 de euro, cea mai mare parte a finanţării fiind făcută de UE, Primăria Oradea contribuind cu 2.150 de euro.

Cristina Ghilea



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !