Funeriu, acuzat de non-combat

Funeriu, acuzat de non-combat
Senatorul Mang îl acuză pe ministrul Educaţiei că nu s-a îngrijit să aibă un buget consistent pentru 2011.

Senatorul PSD Ioan Mang nu l-a slăbit pe ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, nici în ultima sa întâlnire cu presa din 2010. Despre ministru, Mang a a spus că acesta se comportă „de parcă ar avea în responsabilitate nu învăţământul, ci finanţele”. Parlamentarul s-a referit la rectificările bugetare ce au dezavantajat Educaţia dar şi la proiecţia bugetului de stat pentru 2011, în cadrul căreia Educaţiei i s-a alocat doar jumătate din cei 6% din PIC, cât i s-ar fi cuvenit, conform Pactului pentru Educaţie, semnat tocmai la Palatul Cotroceni. Mang spune că vina îi aparţine, îm mod evident, lui Funeriu, care nu a luptat în Cabinet pentru a-şi susţine domeniul de care răspunde. „În mandatul său au fost deja închise 2.000 de şcoli, au fost desfiinţate 30.000 de posturi de cadre didactice, iar în 2011 mă tem că asemenea acţiuni vor continua, pentru că bugetul Educaţiei pe anul 2011 va fi cu 27% mai mic decât a fost în 2010”, a spus Mang, membru în comisia de învăţământ din Senat.

Răspunsuri întârziate

Parlamentarul PSD a mai evidenţiat şi lentoarea cu care ministrul Funeriu i-a răspuns la întrebări, respectiv interpelări. Mang a declarat că în repetate rânduri Daniel Funeriu nu a respectat termenul legal pentru a răspunde la o interpelare parlamentară, fixat la 15 zile. Dimpotrivă, au fost răspunsuri date şi la două luni distanţă! De asemenea, senatorul îl acuză pe ministru că a şi minţit în răspunsuri. Ca exemplu, întrebarea privind situaţia contractelor instituţionale ce trebuiau închiate între minister şi universităţi. Deşi în răspunsul său Funeriu susţinea că le-a semnat, Mang l-a contrazis: „Am vorbit apoi cu colegi rectori sau profesori de la mai multe universităţi din ţară şi am aflat că pentru nicio universitate încă nu a fost semnat, nici acum, la sfârşitul anului, contractul instituţional”, a spus Mang. 

Vrea studenţi la cabinet

Senatorul Ioan Mang a anunţat marţi că, din 2011 intenţionează să atragă spre cabinetul său parlamentar studenţi ai Universităţii din Oradea, de la facultăţile de Ştiinţe Politice, Drept etc. Mang doreşte să creeze astfel o emulaţie dinspre studenţi spre zona politicii. Studenţii consideraţi vrednici vor fi invitaţi să facă practică la cabinetul senatorial al lui Mang. Cel ce va coordona această activitate va fi consilierul senatorului, Victor Papp. 

C.C.

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !