Furt ca-n codru la Loteria Nationala

3Comentarii
Furt ca-n codru la Loteria Nationala
BUCURESTI – Intre 2003 si 2005, la compania nationala Loteria Romana s-a furat ca-n codru: raportari eronate, contracte incheiate mai degraba in favoarea partenerilor Loteriei si indemnizatii pentru fostul director de 7,59 miliarde de lei vechi.

Din punga Loteriei mai luau bani si Consiliului de Administratie si Adunarea Generala a Actionarilor.


Aceste lucruri au fost descoperite de inspectorii ANAF, care au verificat compania timp de aproape un an.


In perioada 2003-2005, directorul general al Loteriei a incasat 7,59 miliarde de lei vechi reprezentand indemnizatii, prime si stimulente, precum si 4,2 miliarde de lei vechi din cota la fondul de participare a salariatilor la profitul companiei.

In perioada respectiva, director general era Nicolae Cristea, acuzat de evaziune fiscala. Procurorii anticoruptie au declansat, la inceputul anului trecut, urmarirea penala impotriva lui Cristea, a lui George Copos, la acea data vicepremier, si a unui actionar al companiei Ana Electronic, Gilio Giuseppe Rosa, cercetati pentru infractiuni economice in legatura tranzactionarea unor spatii intre firma Ana Electronic si Loterie. ***

Dupa aparitia acestui scandal, Ministerul Finantelor Publice a schimbat intregul Consiliu de Administratie al Loteriei, compus din Nicolae Cristea (presedinte), Nicolae Rotileanu, Cornelia Nagy, Ion Cucutencu si Gavrila Alexe. ***

Consiliul este format in prezent din: Roxana Batar, din partea ANAF, Horia Dumitrescu – Ministerul Apararii Nationale, Constantin-Cristian Baci – Ministerul Administratiei si Internelor si Bogdan Dragoi- Ministerul Finantelor.

Cu toate acestea, clauzele din contractele individuale de munca privind alte drepturi salariale si cota din fondul de participare la profitul companiei exced, potrivit ANAF, nivelele prevazute de legislatie.

Nici membrii Adunarii Generale a Actionarilor nu au ramas cu mana goala de pe urma colaborarii cu Loteria. Acestia ar fi incasat necuvenit sume ce ajung la cifra de 1,25 miliarde de lei vechi, reprezentand cota la fondul de participare a salariatilor la profitul Loteriei. Ei nu aveau dreptul la sa primeasca acesti bani intrucat nu sunt salariati.


Desi nici membrii Consiliului de Administratie nu aveau contracte de salariati, au primit si ei bani din fondul de participare a salariatilor la profit. Ei au beneficiat in prima faza de un miliard de lei vechi si mai tarziu de inca 100 milioane de lei vechi.


Conform ANAF, fundamentarea eronata a bugetelor de venituri si cheltuieli si a indicatorilor de performanta, in perioada 2003-2005, a condus la “situatii anacronice”, necorelarea indicatorilor previzionati cu sumele realizate permitand acordarea de alte drepturi salariale (prime, stimulente) mai mari decat cele cuvenite.

Management defectuos


Reprezentantii ANAF au mai sesizat scaderea veniturilor si a profiturilor aferente produselor Loteriei pentru care compania este unic organizator (loto, joker, pronosport, loz in plic), din cauza fundamentarii defectuoase a preturilor practicate si a necorelarii la cerintele pietei, restrangerii retelei de vanzari si lipsei unor programe de promovare a produselor.


Astfel, in anul 2005 fata de anul 2004, veniturile din aceste jocuri au scazut cu circa 2.100 miliarde de lei, tendinta care s-a continuat si anul trecut. Promovarea unor noi produse loteristice – Videoloterie si Pariloto – pentru care compania nu este unic organizator, au generat pierderi financiare, in perioada 2003-2006, de circa 2.200 miliarde de lei.


Conform ANAF, principalele cauze care au dus la pierderi au fost clauzele din contractele incheiate cu diversi agenti economici parteneri (80% din incasarile la jocurile de videoloterie revin partenerilor) si practicarea de preturi fixe, de la lansare pana in prezent.


Anul trecut, veniturile realizate din aceste jocuri au ajuns sa reprezinte peste 53% din veniturile realizate de catre companie din activitatea de jocuri de noroc, “fapt cu consecinte negative asupra rezultatelor financiare ale companiei”, potrivit ANAF.


Pagubirea companiei cu circa 6,46 miliarde lei vechi ca urmare a retragerii, la data de 30 iunie 2006, de pe piata a cantitatii de 17,9 milioane de lozuri, consecinta neinscriptionarii acestora si in moneda denominata, conform prevederilor legale este o alta neregula constatata de ANAF.

Contracte paguboase


In ceea ce priveste deficientele manageriale, Fiscul informeaza ca valoarea serviciilor prestate de catre unii agenti economici parteneri in cadrul contractelor incheiate cu compania privind automatizarea sistemelor loteristice nu au fost determinate la incheierea contractelor.


“Nivelul acestora a fost determinat de organele de control la sfarsitul anului 2005 ca diferenta intre suma totala platita la extern si contravalorea echipamentelor livrate.


Aceasta situatie a condus la neplata catre bugetul de stat a unei sume de circa 430 miliarde de lei vechi, reprezentand TVA datorata de catre prestatorul servicilor si/sau beneficiarul acestora”, se mai arata in comunicatul ANAF.


Lipsa strategiilor comerciale si de marketing pentru produsele loteristice si a programelor de promovare a acestora, necorelarea programelor de investitii realizate cu prevederile bugetului de venituri si cheltuieli, fundamentarea defectuoasa a comisioanelor atribuite agentiilor mandatare pentru activitatea de vanzare a produselor loteristice si lipsa managementului riscului sunt alte deficiente de natura manageriala sesizate de ANAF.

Replica Loteriei: „Fundamentarea eronata a bugetelor de venituri si cheltuieli si a indicatorilor de performanta 2003-2005, a fost posibila datorita lipsei unei strategii a companiei”


Ca replica a comunicatului ANAF, compania Loteria Romana a transmis ca “Fundamentarea eronata a bugetelor de venituri si cheltuieli si a indicatorilor de performanta 2003-2005, a fost posibila datorita lipsei unei strategii a companiei.


In acest sens, ca urmare a masurii dispuse de catre ANAF C.N. “Loteria Romana” a elaborat pentru anul 2007 un plan de dezvoltare strategic, avizat in Consiliul de Administratie, cu obiective specifice domeniului sau de activitate”


Loteria spune ca pe viitor lucrurile vor merge mai bine, pentru ca se lucreaza intens la un nou program de dezvoltare. “Departamentele de specialitate nou infiintate din cadrul C.N. “Loteria Romana” S.A., ca urmare a reorganizarii din data de 08.03.2007, lucreaza in prezent la elaborarea unui program de dezvoltare a retelei de vanzare. C.N. “Loteria Romana” S.A.”


Controlul Fiscului a inceput la jumatatea lunii martie, in 2006 si a fost finalizat in 22 februarie 2007. Actul de control financiar a fost inaintat Directiei Nationale Anticoruptie pentru continuarea cercetarilor.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor