Gala Campionilor de raliuri

Gala Campionilor de raliuri
Deva – Mihai Cîmpeanu, singurul pilot hunedorean care a făcut performanţă în 2006, a primit mai multe cupe şi medalii în cadrul festivităţii „Gala Campionilor”, desfăşurată vineri, la Bucureşti, în care au fost premiaţi cei mai buni piloţi români ai anului trecut.

Pilotul brădean a primit medalia şi cupa pentru locul III obţinut în clasamentul general al CN de Viteză pe Traseu Montan, precum şi medalia şi titlul de campion naţional la clasa H11 în aceeaşi competiţie. Cîmpeanu, unicul pilot din judeţ care a „aleargat” în 2006 în Campionatul Naţional de VTM, a câştigat pentru a doua oară în carieră titlul naţional, după ce a reuşit aceeaşi performanţă şi în anul 2000.

Ambiţii mai mari

Cele două medalii obţinute în 2006 de Mihai Cîmpeanu îl situează pe brădean între cei mai buni piloţi din ţară şi îl obligă ca în 2007 să aibă obiective şi mai îndrăzneţe. „Cred că anul acesta voi putea obţine rezultate mai bune, pentru că în ediţia trecută am fost întrecut doar de doi piloţi care au dispus de maşini mult mai puternice, un Subaru şi un BMW.

În faţa celorlalţi concurenţi, chiar dacă şi ei au avut avantajul unor bolizi ceva mai valoroşi, am avut ca atu experienţa şi tehnica pilotajului. Acum maşina mea (un VW Golf n.r.) e în revizie generală şi sper ca îmbunătăţirile pe care i le voi face mă vor ajuta să am rezultate mai bune”, afirma Mihai Cîmpeanu.
Pe parcursul sezonului 2006 al Campionatului Naţional de VTM, Mihai Cîmpeanu a fost susţinut financiar de Agrocompany, Imcomex, Autorom, Autosena, Eco Invest, Primăria Brad şi cotidianul „Cuvântul liber”.

Ciprian Marinuţ



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase