Gala Proiectelor Smart

De Veronica Bursaşiu
Gala Proiectelor Smart
Evenimentul este organizat de Asociația Smart Learning Center și are loc duminică, 09 iulie, între orele 12.00-14.00 la Hotel Forum Continental Oradea, Sala Panoramic.

Cu acest prilej toţi copiii care au participat la primul modul al clubului de programare pentru copii îşi vor prezenta propriile proiecte (primele programe scrise în limbajul SCRATCH) la care au muncit cu drag si mult entuziasm in ultimele săptămâni.
Sunt invitati atat părintii (dar si bunici, frati, surori, prieteni ) cât şi toti cei care doresc să afle mai multe despre activitatea noastră. Dorim să îi încurajăm, să ii apreciem cum se cuvine şi să le dorim o călătorie minunata in lumea calculatoaror pe care abia au inceput-o.

Clubul de Informatică pentru copii este un program derulat de către Asociația Smart Learning Center din Oradea care constă în cursuri de programare pentru copii între 7 și 15 ani. Primele grupe, Scratch – începători, au inceput deja să îşis arate roadele, micii programatori învaţă aici să „codeze”, să îşi dezvolte o gândire logică şi structurată cu ajutorul limbajului „Scratch”. Acesta este un mediu de dezvoltare special conceput pentru începatori, are o interfaţă intuitivă care îi ajută să să utilizeze raţionamente logice, sa descopere si să experimenteze programarea prin joacă, într-un mod distractiv si foarte facil.

Putem spune cu mândrie că doar după 8 săptămâni de învăţare prin jocă, cei mici au reusit să își programeze propriile jocuri, poveşti sau animaţii interactive, au prins gustul pentru informatică, fiind în fiecare moment încurajati să gândească creativ şi sistematic dar şi să lucreze în echipă.

Curiozitea si entuziasmul cu care copiii absorb orice noţiuni noi legate de calculator sunt impresionante.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !