Gala „Sănătatea ta” 2015

Gala „Sănătatea ta” 2015
Peste 100 de personalităţi ale lumii medicale, din ţară, din domenii conexe ale sănătăţii şi carităţii, reprezentanţi ai guvernului au fost prezenţi la Gala “Sănătatea ta” din 28 august 2015, la complexul Prezident din Băile Felix.

Le-au mulţumit

Organizatorii “Gala Sănătatea Ta” spun că acesta este evenimentul prin care doresc să mulţumească tuturor celor care prin excelenţa în activitate contribuie la dezvoltarea sistemului medical românesc, la ridicarea standardelor de perfomanţă în Bihor. În plus, organizatorii se declară mulţumiţi de cei care nu fac parte din lumea medicală, dar au ales să contribuie considerabil la evenimente caritabile – printre care şi reprezentantul Institutiei Prefectului, Ioan Delorean, evenimentul fiind sprijinit de prefectul Claudiu Pop. În schimb, Camelia Păşcui, sufletul acestui eveniment (preşedintele Asociaţiei “Sănătatea Ta, Adevăr şi Caritate” şi-a declarat regretul vizavi de absenţa reprezentanţilor Primăriei Oradea şi ai Consiliului Judeţean: „Regret că în acest an, reprezentanţii Primăriei Oradea şi a Consiliului Judeţean Bihor au ignorat acest eveniment, care a avut şi scopul de a pune în valoare activitatea din spitalul ce aparţine structurii MAI – Spitalul de Urgenţă “Avram Iancu” Oradea, singurul de acest din zona de vest a ţării”.

Premii cu dedicaţii

Premiile au fost acordate la recomandarea partenerilor: Colegiul Medicilor Bihor, Spitalul Avram Iancu, DSP Bihor, reprezentanţi ai presei şi pacienţi. Ex-ministrul Sănătăţii, Cseke Atilla, a primit primul premiu al acestei ediţii, iar dr. Raed Arafat a fost premiat pentru activitatea şi pentru afirmarea medicală internaţională.

Ca si reprezentanti ai conducerii medicale din structura MAI, au fost premiati dir. dr. Doru Bădescu şi dir. dr. Mircea Botoş. Seful UPU Oradea şi coordonatorul SMURD Bihor, organizatorul cunoscutei Tabere Medicale MASH, dr. Hadrian Borcea a fost unul dintre premiaţii cei mai apreciaţi ai serii.

Fiind o editie dedicată activitţăii medicului militar au fost premiaţi pentru activitate dr Gligore Andras, dr Aurel Gheorghe, dr Augustin Ciocotişan şi pentru mesajul de elogierie a activităţii medicului militar dr. Cristian Cristorean, cu toţii angajaţi în structura MAI.
Premiul pentru cel mai performant management medical în sector public şi pentru parteneriat în acţiunile caritabile ale Asociaţiei, a fost acordat dr. Gheorghe Carp, iar dr. Criprian Brisc a primit premiu special pentru organizarea unui congres medical ce a întrunit un număr mare de persoane (1170).

Pentru prima dată a fost premiat şi la Oradea doctorul Sorin Ianceu, de la secţia de chirurgie a Spitalului Beiuş.

Premiul „DA pentru viaţă” a fost decernat dr. Carmen Pantiş.

De la Spitalul CFR Oradea au fost premiati in acest an directorul medical Mircea Huniadi Sandor şi dr. Carmen Neagoe.

În acest an a fost premiat un invitat special din Arad, dr. Horia Siclovan, nominalizat de o pacientă din Oradea.

La Gală au întreţinut atmosfera soliştii Andrada Brisc, Florin Pascu, Monica Blaga, Jessie, dar şi Mihai Baneş.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase