Galerie fotografică la Băile Felix

Galerie fotografică la Băile Felix
Turiştii care vin să-şi petreacă concediile în staţiunea Băile Felix vor avea un obiectiv în plus de vizitat.

Asociaţia ,,Euro Foto Art” din Oradea a deschis o Galerie fotografică în incinta Hotelului ,,Crişana” din Felix. Galeria a fost inaugurată pe 9 mai, de Ziua Europei. Cu acest prilej, a fost vernisat şi Salonul Internaţional ,,Eurofotoart” 2015, organizat de organizaţia orădeană, sub patronajul Ministerului Culturii şi al Consiliului Judeţean Bihor.

Despre lucrările expuse şi despre noua galerie au vorbit artiştii fotografi Ştefan Toth, preşedintele ,,Euro Foto Art”, Ovidiu D. Pop. Ambii au apreciat condiţiile de expunere ale fotografiilor, în timp ce artistul fotograf bistriţean Ioan Ovidiu Lazăr, a evidenţiat nivelul artistic al fotografiilor aceeptate şi premiate la ediţia a VII-a a acestui salon. Momentele muzicale ale vernisajului au fost asigurate de artistul Thurzó Sándor József. Salonul internaţional va rămâne la dispoziţia publicului vizitator din Băile Felix timp de o lună.​



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase