“Galop de sănătate” la Sighişoara

De Gavril Nutiu
“Galop de sănătate” la Sighişoara
Echipa de handbal masculin CSM Oradea a câştigat cu scorul de 39-32 (16-18) meciul din deplasare cu CNE Sighişoara, din etapa a 15-a a Diviziei A, Seria B.

Formaţia orădeană a dominat partida şi s-a impus fără probleme, chiar dacă gazdele s-au aflat în avantaj la pauză, scor 18-16. Antrenorul Sebastian Tudor s-a bazat mai mult pe juniorii şi rezervele din lot, menajând titularii. Devid Munea, cel mai experimentat jucător al echipei, nu a jucat deloc, pentru a fi odihnit şi a nu risca o accidentare înaintea meciului mult mai dificil din etapa viitoare, cu U Cluj-Napoca.

În repriza secundă, orădenii s-au concentrat mai mult şi şi-au luat rolul în serios, iar scorul a revenit la normal. Echipa noastră a marcat nu mai puţin de 23 de goluri în mitanul secund şi a câştigat în final cu 39-32.

Pentru echipa orădeană au jucat: Niculai, Duma – portari; Pop 10 goluri marcate, Munteanu 8, Mihăilescu 5, Botea 4, Stroe 4, Laslo 3, Crăciun 2, R. Radu 2, Iozu 1, Zamfir.

CSM Oradea îşi continuă astfel parcursul de regularitate, având la activ victorii în toate meciurile disputate. Echipa noastră şi-a consolidat poziţia de lideră, mărindu-şi avansul faţă de CSU Târgu Jiu la nouă puncte, după ce gorjenii au suferit un nou eşec neaşteptat, 35-36 în deplasarea cu U Craiova.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !