Gând rău „şpăgii” de 8 Martie

26Comentarii
Gând rău „şpăgii” de 8 Martie
Elevii şi studenţii au păstrat obiceiul de a da cadouri profesoarelor de Ziua Femeii, dar lis e va atrage atenţia că micile cadouri pot fi considerat gesturi imorale.

La nivel naţional Direcţia Generală Anticorupţie împreună cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi Asociaţia Pro Democraţia a derulat un proiect de educare a tinerei generaţii pentru combaterea coruptiei de la cele mai simple gesturi.
Derulat sub genericul „Tinerii împotriva coruptiei”, proiectul va lucra la niveul de percepţie al elevilor asupra corupţiei.
Relaţia dintre profesor şi părinte are o influenţă, începând de la cel mai mic gest, oferirea unui cadou de 8 martie. Acest gest este considerat un act de corupţie mascată”, se arată în ghidul DGA.
În cadrul proiectului elevii din Bucureşti şi din câteva şcoli din alte cinci judeţe aur primit vizita angajaţilor DGA care le vor susţine cursuri de formare.
Şi meditaţiile sunt definite de către DGA ca fiind acte de corupţie ascunse. În schimb, profesorii le consideră doar cazuri „imorale”.

Şi în Bihor

Asociaţia Pro democraţia, clubul Oradea, vrea să preia ideea colegilor de la nievl central şi să demareze o astfel de acţiune în rândul tinrilor bihoreni. Deocamdată demersul se află la stadiu de deziderat, dar repezentanţii APD susţin că vor pune pe tapet cât de curând primii paşi. „Într-adevăr cadourile de 8 Martie sau buchetele de flori date profesoarelor pot fi considerate o formă de corupţie sau un gest imoral.
Deocamdată nu am derulat astfel de acţiuni de conştinetizare, dar ştiu că a existat un proiect asemănător în Bihor. Chiar acum ne gândim să preluăm această tematică şi să prelucrăm informaţiile pentru tinerii bihoreni. Acest tip de proiecte se încadrează în tematica pe care noi o abordăm”, ne-a declarat Adrian Simon, directorul de programe al APD Bihor.
V.T.



26Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor