Gândurile de UEFA

Gândurile de UEFA
Joi este programată prima manşă a optimilor de finală ale Cupei UEFA. Toţi românii au atenţia îndreptată spre cele două stadioane pe care vor evolua formaţiile noastre.

Rapid – Hamburg şi Steaua – Betis, două dispute pentru istoria fotbalului din România. Dar să vedem programul complet al zilei si cateva cuvinte despre fiecare meci.

Rapid – SV Hamburg (ora 17).

Fără clasicii mijlocaşi centrali Marius Măldărăşanu, accidentat, şi Robert Ilyeş, plecat, Rapidul are o misiune extrem de dificilă în faţa lui Hamburg, cea mai în formă echipă germană în acest moment.

Giuleştenii nu au ce pierde şi se bazează pentru manşa întâi pe aportul unui public fantastic care să-i poarte spre obţinerea unui rezultat dătător de speranţe.

Antrenorul Răzvan Lucescu ar putea începe cu: D. Coman – M. Constantin, Maftei, Rada – Bădoi, R. Stancu (N. Grigore), E. Dică, Art. Karamian – Buga, D. Niculae, Burdujan.

Rapidul are nu mai puţin de 6 fotbalişti care sunt în pericol de suspendare pentru returul din Germania. Buga, M. Constantin şi Rada sunt obligaţi să joace cu atenţie dacă nu vor să rişte, în timp ce Vasilache, N. Constantin şi, mai ales, Măldărăşanu, au şanse mici să evolueze în meciul de pe Giuleşti.

Germanii au venit la Bucureşti încrezători în şansele lor, mai ales după extraordinara victoriei de la Munchen, cu Bayern. Antrenorul Thomas Doll s-a sfătuit cu Andrea Thom, secundul lui Hertha Berlin, şi ştie că formaţia sa vine în infernul din Giuleşti.

De la oaspeţi lipsesc David Jarolim, suspendat, Ailton, fără drept de joc, şi Atouba, accidentat, iar 3 jucători de bază, Lauth, Van Buyten şi Van Der Vaart sunt în pericol de suspendare.

Doll ar putea începe cu: Wachter – Demel, Van Buyten, Boulahrouz, Klingbeil – Barbarez, Wicky, De Jong, Trochowski – Van Der Vaart – Takahara.

Steaua – Betis (ora 19)

A două formaţie din România care intră joi în competiţie este Steaua. Băieţii lui Cosmin Olăroiu dau piept cu o formaţie spaniolă care nu-şi revine după ce s-a bătut de la egal la egal cu Liverpool şi Chelsea în toamna de Liga Campionilor.

Pentru Lorenzo Serra Ferrer şi ai lui nu mai există multă determinare pentru jocurile din UEFA, mai ales în condiţiile în care Betis riscă să retrogradeze din Primera Division.

Aceste aspecte pot da mari speranţe steliştilor care sunt în formă maximă, deşi încă nu au apucat să joace meciuri oficiale pe plan intern.

Antrenorul Cosmin Olăroiu, fără mari probleme de efectiv, dar cu Boştină şi Andrei Cristea în pericol de suspendare pentru retur, ar putea începe meciul de acasă în următoarea formulă: Carlos – Ogăraru, D. Goian, Ghionea, Neşu (P. Marin) – Paraschiv, Rădoi – Nicoliţă, N. Dică, Boştină – V. Iacob.

De partea cealaltă, fără multe nume grele, jucători menajaţi pentru meciurile din campionat, şi cu 6 fotbalişti în pericol de suspendare pentru retur, Lorenzo Serra Ferrer va începe cu: Toni Doblas – Nano, Juanito, David Rivas, Varela – Arzu, Capi, Edu – Joaquin, Dani Martin, Robert.

Palermo – Schalke 04 (ora 19)

Italienii lui Paul Codrea vin după o înfrângere în campionat şi vor să se răzbune pe o formaţie germană care se bazează pe un atac extraordinary, dovadă victoria cu 3-0 de la Espanyol.

Oaspeţii au patru fotbalişti în pericol de suspendare pentru retur: Ernst, Krstajic, Dario Rodriguez şi Poulsen, toţi fotbalişti de apărare.

Lille – FC Sevilla (ora 20)

Două dintre cele mai bune formaţii rămase în competiţie au ghinionul să se întâlnească în meci direct încă din faza optimilor de finală. Gazdele nu pot miza pe Tavlaridis, suspendat, în timp ce Tafforeau şi Dernis sunt în pericol pentru retur.

De partea cealaltă, FC Sevilla, formaţie care se bate pentru ultimul loc de Liga Campionilor în Spania, ar putea să nu-i folosească în retur, din cauza cartonaşelor, pe Adriano Correia şi Puerta.

Basel – Strasbourg (21,15)

Calculele hârtiei o dau ca mare favorită pe Basel în disputa cu Strasbourg. Elveţienii sunt ca şi campioni în competiţia internă şi au eliminat nume mai importante din UEFA, în timp ce Strasbourg este în pericol de retrogradare în Franţa iar salvarea este principalul obiectiv al clubului.

Un singur fotbalist din cele două echipe ar putea rata returul din pricina cumului de cartonaşe galbene, Reto Zanni de la Basel.

Marseille – Zenit St. Petersburg (21,45)

Formaţia care practic a pus capac şanselor de calificare ale lui Dinamo, dă peste un adversar extrem de dificil în optimile de finală ale Cupei UEFA. Francezii au însă avantajul că şi-au menajat prima echipă în deplasarea de la Paris unde au obţinut un 0-0 cu echipa a doua în faţa marii rivale, PSG.

Albanezul Lorik Cana este suspendat iar Habib Beye şi Wilson Oruma ar putea rata returul din Rusia. La oaspeţi, Gorshkov este suspendat iar 6 fotbalişti, printre care Arshavin şi portarul slovac Contofalsky, sunt în pericol de suspendare din cauza cumului de cartonaşe galbene.

Udinese – Levski Sofia (21,45)

Italienii îşi joacă ultima speranţă pentru a prinde un loc în cupele europene şi la anul cu Levski, o formaţie care are de recuperat puncte în campionat pentru a câştiga titlul.

Bertotto şi Iaquinta respectiv Bardon, Georgi Petkov şi Tomasic sunt în pericol de suspendare pentru returul de peste o săptămână.

Middlesbrough – AS Roma (22)

În ciuda faptului că Inter le-a oprit parcursul excepţional din campionatul intern, Roma rămâne o formaţie solidă şi una din marile favorite ale competiţiei. Anglia găzduieşte mâine un război total între un atac foarte bun, Hasselbaink, Maccarone, Viduka şi ceilalţi, şi o apărare de vis, Panucci – Mexes – Chivu – Cufre.

De la italieni lipseşte mijlocaşul De Rossi, suspendat, în timp ce englezii I-ar putea pierde pentru retur pe Boateng şi Cattermole din cauza cartonaşelor galbene.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase