Garda de Mediu e de vină

Într-o adresă trimisă sus-semnatului, Elena Bădescu, director executiv al Agenţiei de Protecţia Mediului (A.P.M.) Hunedoara, îşi prezintă poziţia referitor la articolul „Fără autorizaţie de mediu” apărut în cotidianul Cuvântul liber din data de 19 august a.c.

Reamintim că în articol se făcea referire la faptul că firma fratelui deputatului liberal Mihăiţă Calimente, Slag Processing Service, a exploatat halda de zgură de la Buituri mai bine de un an şi jumătate fără a avea autorizaţii legale privitoare la protecţia mediului. Abia în 27 iulie a.c. Garda de Mediu ar fi aflat că halda este exploatată ilegal. Alunecările de teren ce au avut loc la Buituri în noaptea de 8 spre 9 august a.c. au adus în atenţie modul în care este exploatată halda. Articolul sublinia faptul că Autorizaţia de mediu pentru firma Slag Processing Service a fost emisă cu data de 7 august a.c., cu doar o zi înaintea producerii alunecării de teren. Dacă nu a fost o coincidenţă rarisimă, chestiunea lasă loc la interpretări diverse.

Pentru situaţia existentă, şefa A.P.M. Hunedoara arată cu degetul spre Garda de Mediu: „Conform OUG 195/2005, este problema Gărzii de Mediu că au aflat doar în 27 iulie că Slag Processing Service nu are autorizaţie de mediu, la fel cum este tot problema lor să ia măsuri împotriva celor ce desfăşoară activitatea fără autorizaţie. Legea nu dă voie nimănui să funcţioneze fără autorizaţie de mediu”. Referitor la data-cheie de emitere a autorizaţiei de mediu, şefa A.P.M. precizează doar că aceasta s-a făcut „după parcurgerea etapelor prevăzute de lege”.

Adrian Salaqean



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase