Gardă nouă la Judeţean

7Comentarii
Gardă nouă la Judeţean
ORADEA – Începând de sambata, la Spitalul Clinic Judeţean Oradea pacienţii, dar şi vizitatorii, vor fi întâmpinaţi de oameni de pază noi. Sau cel puţin aşa susţine ec. Emil Popovici Muţ, managerul spitalului.

„S-a organizat o nouă licitaţie vizând alegerea unei noi firme de pază şi protecţie. Am impus ca în noua gardă să nu mai fie aceleaşi persoane care au fost până acum. Dacă se schimbă firma, dar oamenii sunt aceiaşi, nu are nici un rost schimbarea”, susţine ec. Muţ. Astfel, 27 de gardieni vor supraveghea intrările de la Staţionar I, Staţionar II, Ambulatoriul de Specialitate şi de la Secţia de Boli Infecţioase.

După două săptămâni de la instalarea gardienilor noi, managerul va cere firmei un raport de analiză. „Dorim să aflăm frecvenţa vizitelor în spital, orele de vârf la care vin cei mai mulţi vizitatori, astfel încât să adoptăm un nou program de vizită, care să fie şi eficient”, precizează managerul Spitalului Judeţean.

Aceasta mai ales că deşi până acum era un program de vizită, acesta nu era respectat deloc. Ba mai mult, gardienii erau foarte binevoitori cu toţi cei care intrau, indiferent de oră.

Intrare controlată a presei
Managerul Muţ este decis să pună ordine şi în ceea ce priveşte accesul reprezentanţilor mass-media în incinta Spitalului Judeţean. „De fiecare dată doresc să fiu informat când un reprezentant al presei bihorene se află în incinta spitalului, în interes de serviciu. Fiecare va primi un ecuson pentru vizitator, pe care îl va preda la plecare”, conchide ec. Muţ.

Se fură ca în codru
Lipsa de eficienţă a vechii gărzi a fost evidentă însă la UPU. Nu este o noutate că în Spitalul Judeţean dispar clanţele de la uşi sau diferite obiecte sanitare demontabile. Ceea ce este de-a dreptul sfidător e faptul că din cadrul UPU s-au furat 20 de scaune mobile din cele 23 existente.

Astfel, de multe ori şoferii de la Ambulanţă sunt nevoiţi să-l transporte pe bolnav în spate sau în braţe până în spital. „Dorim ca o dată cu noua amenajare să instalăm camere video de supraveghere peste tot, pentru a preveni pe viitor astfel de situaţii neplăcute”, afirmă dr. Hadrian Borcea.

Borz Viorica



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor