Garda se pregăteşte pentru Moş Crăciun

7Comentarii
Garda se pregăteşte pentru Moş Crăciun
Vor fi efectuate controale în marile magazine, dar şi în pieţe şi la intrarea în ţară.

Garda Financiara (GF) Bihor se pregăteşte pentru sărbătorile de iarnă. „Vom derula activităţi în zonele comerciale, de la engross-uri până la marile magazine cu amănuntul, centrele comerciale, depozitele de legume-fructe, pieţe şi oboare”, ne-a declarat Călin Gal, comisarul-şef al GF Bihor. De asemenea, activitatea Gărzii se va concentra în perioada care urmează pe băuturile alcoolice, atât în mediul rural cât şi urban. Vor fi verificaţi producătorii de făină (morile), dar şi cei de pâine şi produse de panificaţie. „Vom face verificări şi în timpul transportului. Foarte multe brutării desfac produsele şi direct din mijlocul de transport, fără a utiliza case de marcat şi fără a elibera bon fiscal”, a precizat Călin Gal.

Intracomunitarele ocupă 60-70% din activitatea GF Bihor. Mai ales acum când s-a intensificat achiziţia de legume-fructe, carne şi produse din carne din spaţiul UE.

Activitatea în octombrie

În luna octombrie, GF Bihor a adus la bugetul statului peste 600.000 de lei. De asemenea au fost stabilite sume în valoare de 1.124.000 de lei. „În această perioadă au fost foarte multe confiscări. Doar din confiscări au fost încasaţi 382.000 de lei. Au fost trimise la Parchet cinci sesizări penale cu un prejudiciu de 600.000 de lei”, a specificat comisarul-şef al GF Bihor.

Dintre produsele confiscate şi valorificate amintim: 72 de tone de produse agricole din care 65 de tone de legume şi fructe, cinci tone de făină, 2.000 fire de flori, 2.200 kilograme de cupru, 1.600 de articole de îmbrăcăminte, 199 de diverse produse electronice (frigidere, lăzi frigorifice) şi 690 de piese auto.

Împreună cu Poliţia şi Direcţia Agricolă au fost verificate 40 de maşini care transportau cereale. Nici una nu a fost găsită fără documente de transport, dat au fost aplicate sancţiuni în valoare de 15.000 de lei.

O altă zonă cu probleme, mereu în atenţia GF Bihor, este cea a caselor de marcat. „Am verificat 84 de unităţi dintre care 38 au fost sancţionate pentru nerespectarea prevederilor OUG 28/1999 privind casele de marcat. La opt societăţi comerciale le-a fost suspendată activitatea pentru neînregistrarea încasărilor”, a explicat Călin Gal.

DAN BIRTA



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor