Garden Party la Palatul Elisabeta

Garden Party la Palatul Elisabeta
3000 de invitaţi, prin care şi câteva zeci de bihoreni au participat la sărbătoarea organizată de Casa Regală a României.

Oameni politici, diplomaţi, monarhişti, membri organizaţiei Amicii Regelui Mihai au participat la Garden Party-ul organizat de Ziua Regalităţii. Cu toţii au fost invitaţi în semn de mulţumire pentru ceea ce fac pentru realizarea idealurilor comune ale Casei Regale şi ale ţării, pentru dezvoltarea României. Garden Party este o sărbătoare organizată după modelul petrecerilor date de familia regală britanică, ceea ce explică aerul de Buckingham al întâlnirii de la Palatul Elisabeta. Ţinuta participanţilor la petrecere a fost una impusă, dress code-ul impunea pălării pentru doamne- erau încurajate cele mai fanteziste pălării şi costume negre pentru domni. În acest an, Regele Mihai a lipsit de la sărbătoare- se află într-un spital din Elveţia, acolo unde este internată Regina Ana. Astfel, ceremonia a fost deschisă de Principii Nicolae, Radu şi de Principesa Margareta. Piloţii care poartă însemnele forţelor aeriene regale dinainte de al Doilea Război Mondial au survolat cerul. Printre bihorenii care au fost prezenţi la Garden Party la Palatul Elisabeta s-au aflat primarul Ilie Bolojan- decorat de Casa Regală cu Ordinul Coroana României în grad de Cavaler, instituit de Regele Carol I în anul 1881, pentru servicii aduse Statului şi Coroanei României de către personalităţi ale vieţii publice din ţară şi străinătate, senatorul Florin Bodoc şi staff-ul MModels România, Marius Molan, cu soţia şi Raouf Gharbi, un tunisian care studiază medicina la Oradea, fost manechin la Paris. Un obişnuit al petrecerilor organizate de Casa Regală a României, preşedintele Federaţiei Patronilor Bihor, Ioan Lucian nu a putut onora invitaţia din acest an, fiind nevoit să plece din ţară. Nici consilierul Regelui Mihai pe probleme de silvicultură, Ferko Jeno, nu a ajuns la sărbătoare din acelaşi motiv.

Ziua triplei coroane

Ziua Regelui, 10 mai, era, până la venirea comuniştilor la putere, ziua naţională a României. Regele, curtea, oştenii şi poporul participau, în biserici, la slujbe de laudă şi mulţumire. Sărbătoarea se mai numea şi ziua triplei coroane, deoarece era legată de trei evenimente cruciale din istoria modernă a ţării. Pe 10 mai 1866, Carol I soseşte în Bucureşti, capitala României, şi depune jurământul în faţa Parlamentului. Unsprezece ani mai târziu, pe 10 mai 1877, Carol I proclama Independenţa absolută a României. Şi, în fine, pe 10 mai 1881, Carol I a fost încoronat ca Rege al României. În acele vremuri, de ziua naţională, familia regală ieşea în mijlocul bucureştenilor, asista la bătaia cu flori de la şosea şi la focurile de artificii din Cişmigiu.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !