Gata calvarul. Dializă la Ştei.

2Comentarii
Foto J.B.
Foto J.B.
ORADEA/ STEI - 330.000 de euro investiţi de liderul mondial în produse şi servicii de dializă, cinci saloane cu câte două paturi sofisticate, aparatură mai performantă decât în Europa, peste 40 de bihoreni scutiţi de 1.800 km lunar şi alte câteva zeci de oameni din Alba şi Arad scutiţi de deplasări şi mai lungi.

La fostul laborator al Spitalului din Ştei a fost inaugurat în 26 noiembrieCentrul de dializă pus la punct de firma Fresenius Nephro Care.

Panglica inaugurală a fost tăiată frăţeşte de liberalul Cornel Popa şi primarul PD-L Ioan Lucaciu, împreună cu directorul general de la Fresenius România, dr. Alexandru Ciolan.

„Totul a început acum patru ani, când m-am întâlnit cu reprezentanţii de la Fresenius. Un centru ultramodern de dializă la Oradea părea un plan fantezist şi curajos”, a relatat viceprimarul Oradiei, dr. Gheorghe Carp, înainte de tăierea panglicii inaugurale de la Centrul de dializă din Ştei.

În martie 2008 s-a inaugurat Centrul de dializă de la Spitalul „Dr. Gavril Curteanu”, după care s-a demarat proiectul cu filiala la Ştei. Reprezentanţii Fresenius au apreciat implicarea primarului de la Ştei, Ioan Lucaciu, şi au subliniat că întocmirea actelor a durat la Ştei uimitor de puţin faţă de birocraţia practicată în alte oraşe.

Pentru bolnavi

Fostul laborator al spitalului din Ştei, care era dezafectat şi degradat, a fost refăcut din temelii în perioada 15 septembrie – 15 noiembrie 2008.

Centrul de la Ştei dispune de o bază tehnică ce permite să funcţioneze şi în caz de avarii la reţeaua electrică, de distribuţie a gazului sau a apei potabile. În saloane şi pe holuri sunt montate aparate de aer purificator, în saloane sunt televizoare, bolnavii primesc gratuit mâncare în timpul dializei, datele pacienţilor se centralizează la Bucureşti, dar şi la centrul european al firmei Fresenius.

Centrul de dializă din Ştei poartă şi marca deputatului Cornel Popa, care a recunoscut că în acest colţ uitat uneori de lume e nevoie de schimbări.

Din 8 decembrie 2008, peste 40 de pacienţi din zona Ştei nu vor mai fi nevoiţi să se obosească efectuând trei drumuri săptămânal la Oradea, pentru dializă, ci vor fi trataţi la Ştei. Alte câteva zeci de oameni din judeţele limitrofe vor apela tot la serviciile din Ştei.

Otilia Sandor

Taguri: , ,


2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor