Gata cu „logica stomacului”

4Comentarii
ORADEA – Concursul de idei pentru un simbol al Oradiei, care va fi amplasat pe Dealul Ciuperca, întrecere dotată cu premii de 3 mii de euro, se bucură de interes din partea publicului larg. 40 de mape au fost vândute în cadrul concursului de idei pentru simbolul Oradiei.

Până marti, 40 de persoane fizice sau firme cumpăraseră mape de concurs şi un proiect fusese deja depus, a anunţat Sorin Borza, purtătorul de cuvânt al Primăriei. „Este momentul să ieşim din logica stomacului, şi să trecem dincolo de nevoile primare”, crede acesta, răspunzând celor care ar prefera ca banii băgaţi în construcţia simbolului să fie cheltuiţi pe modernizarea de străzi, spre exemplu.

„Nu văd foarte multe simboluri comune care să ne unească”, a declarat reprezentantul Primăriei, invitat fiind să comenteze dacă Oradea zilei de azi este lipsită de obiective cu mare putere de simbolizare.

Mapele se mai pot cumpăra până în 20 aprilie, iar termenul-limită pentru depunerea proiectelor este 27 aprilie. Orădenii interesaţi să jurizeze ideile trebuie să-şi semnalizeze intenţia cu ajutorul cupoanelor din Ziarul Primăriei.

Cristina Ghilea



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor