Gaz letal pentru CS Oşorhei

De Teodor Biriş
1Comentariu
Gaz letal pentru CS Oşorhei
Seria rezultatelor slabe a continuat la CS Oșorhei şi în duelul de pe teren propriu cu Gaz Metan II Mediaş, disputat în etapa intermediară de miercuri.

Cu foame de puncte, gazdele au reuşit să câştige doar prima repriză, insuficient pentru că medieşenii au revenit în partea a doua şi şi-au adjudecat victoria, scor final 1-2.

Insistenţa gazdelor din prima parte a fost răsplătită cu golul lui Sergiu Ban reuşit cu un şut la colţul lung (1-0). Soarta jocului s-a întors, iar în minutul 55, Valentin Coşereanu l-a învins pe Hava cu un şut din apropiere (1-1).

Ba ma mult, în minutul 77 Buz l-a faultat în careu pe Olaru şi Coşereanu a punctat pentru 1-2. În ciuda efortului din final, bihorenii n-au mai reuşit nici măcar egalarea şi s-au lipit de locul 13, retrogradabil.

CASETA TEHNICĂ

CS Oșorhei – Gaz Metan II Mediaș 1-2 (1-0)

Au marcat: Sg. Ban 42 / Coșereanu 55, 77 penalty

CS Oșorhei: Hava – R. Pop (65 Buz), Gal, Mintaș, Lorincz – Tenche (80 Petricău), Haș – Gergely, Sg. Ban, Ferik – Șumălan (77 Bercea). Antrenor: Gheorghe Silaghi.

Gaz Metan II: Cristea – Bârză, Pușcatu, Pop, Săvuț – Ignat, Stancu, Coșereanu, Trif (87 Mărginean) – Olaru, Iorga (67 Țili). Antrenor: Costel Hanc.

Arbitri: Vasile Rodița (Ocna Mureș) – Marius Lazăr și Andrei Roșca (ambii din Bistrița).

Observatori FRF: Ioan Papp (Carei), Emil Arsa (Arad).

Rezultatele etapei a 27-a:

ACSF Comuna Recea – Sănătatea Cluj 0-1 (0-0). D. Matei 70
Unirea Jucu – FC Zalău 1-0 (1-0). Al. Pop 31

ASA Târgu Mureş II – Viitorul Ulmeni 0-0

CS Iernut – FC Bistriţa 3-0 (la masa verde)

Metalurgistul Cugir – Recolta Dorolţ 3-0 (oaspeţii au anunţat FRF că nu se pot prezenta la meci şi pierd jocul la masa verde)

CS Oşorhei – Gaz Metan II Mediaş 1-2 (1-0). Sg. Ban 42 / V. Coşereanu 57, 77 al doilea din penalty

Avântul Reghin – Unirea Dej 1-0 (0-0). Merdariu 73

AFC Hermannstadt a stat.

clasament

AFC Hermannstadt a promovat matermatic în Liga 2.

FC Bistriţa a fost exclusă din campionat pentru o neprezentare şi o neprogramare, astfel că va pierde toate meciurile din retur cu 0-3.

Etapa viitoare (12-13 mai, ora 18:00): vineri, Sănătatea Cluj – ASA II Târgu Mureş, FC Zalău – ACSFC Recea, Hermannstadt – Unirea Jucu; sâmbătă, Recolta Dorolţ – CS Oşorhei, Unirea Dej – CS Iernut, Viitorul Ulmeni – Avântul Reghin, FC Bistriţa – Metalurgistul Cugir 0-3 (la masa verde). Gaz Metan II Mediaş va sta.

cs-osorhei-gaz-metan-ii-7



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor