Gaze mai scumpe din 10 ianuarie

Reactualizat la:
1Comentariu
Gaze mai scumpe din 10 ianuarie
Factura lunară estimată unui consum mediu de 700 Kwh/lună/loc de consum va fi mai mare cu 4,8 lei.

Din 10 ianuarie 2018, consumatorii casnici vor plăti mai mult cu aproximativ 8,3% pentru gazele consumate, potrivit anunţului făcut de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).

„Impactul unitar în prețurile practicate de furnizorii clienților casnici reglementați, este de 0,68 bani/Kwh, ceea ce reprezintă o creştere a valorii facturii lunare estimate la nivelul unui an de 4,8 lei pentru un consum mediu de 700 Kwh/lună/loc de consum”, se precizează în comunicatul ANRE.

Odată cu intrarea în vigoare a prevederilor OUG 64/2016, respectiv 1 aprilie 2017, preţul gazelor naturale din producţia internă se stabileşte în mod liber pe piață, pe baza cererii și ofertei și constituie componenta principală a sumei fixe unitare pentru acoperirea costurilor de achiziție a gazelor naturale (CUG) și, implicit, a prețurilor finale la consumatorii casnici.

Valoarea CUG pentru perioada 1 aprilie 2017- 31 martie 2018, de 81,48 lei/MWh, a fost aprobată în ședința Comitetului de Reglementare al ANRE din data de 30 martie 2017.

Solicitări de la furnizori

Ulterior, furnizorii au solicitat creșterea acestei valori datorată creșterii prețurilor cu achiziția gazelor naturale din producția internă, în conformitate cu prevederile art. 40 din Anexa la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 182/2015, privind aprobarea Metodologiei pentru stabilirea CUG.

Solicitările furnizorilor privind actualizarea CUG s-au situat între 0,8-1,1 bani/kwh.

Ca urmare a analizei efectuate de către ANRE, pe baza datelor transmise de către titularii de licenţă de furnizare care au în portofolii clienți casnici reglementați, Comitetul de Reglementare al ANRE a aprobat nivelul CUG de 88,28 lei/MWh.

Modificarea valorii CUG generează o creștere a prețurilor reglementate, concomitent cu alte actualizări ale elementelor componente ale prețurilor începând cu data de 10 ianuarie 2018.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor