Gazele se scumpesc cu 5,6 la suta. Motivul: Cresterea costurilor de achizitie

De C.V.
Gazele se scumpesc cu 5,6 la suta. Motivul: Cresterea costurilor de achizitie
© foto: arhiva
Federaţia Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE) vine cu vești negative la început de an pentru consumatorii de gaze naturale. Prețurile la consumator vor crește cu 5,6%, începând cu 10 ianuarie 2018.

Liberalizarea pieței gazelor naturale continuă să afecteze buzunarul consumatorilor români. Începând cu 1 aprilie 2017 prețul pe care furnizorii îl plătesc producătorilor interni de gaze naturale nu mai este stabilit de autorități, ci de cererea și oferta de pe piață. Drept urmare, prețul de achiziție a crescut considerabil, iar furnizorii, cu acordul ANRE (Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei) au ajuns în situația de a pasa majorările de preț către consumatori.

Astfel, ACUE anunță o creștere, în medie, de 5,6% a prețului pentru gaze naturale, începând cu 10 ianuarie 2018. ANRE, care are responsabilitatea de a analiza evoluția prețului gazelor achiziționate de furnizor și de a ajusta valoare de transfer către consumatori, a ținut să precizeze, în apărarea furnizorilor, că aceasta majorare de preț este strict rezultatul creșterii prețului de achiziționare de la producători. Costurile de distribuție și marja de furnizoare rămân neschimbate.

ACUE este o federație ce cuprinde 30 de membri, printre care se numără cei mai importanți jucători de pe piața furnizorilor de energie precum E.ON România, ENGIE România, ENEL România, CEZ România, Transelectrica SA, Societatea Energetică Electrica SA, WIEE, WIROM GAS, GAZ EST.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !