Gazprom va suplimenta livrările către europeni

Gazprom va suplimenta livrările către europeni
Rusia a anunţat aseară că va suplimenta gazul din conductele destinate consumatorilor europeni cu 95 de milioane de metri cubi.

Este exact cantitatea despre care Moscova afirmase anterior că ar fi fost furată de autorităţile de la Kiev. La câteva ore după decizia Gazprom de a mări livrările către Europa, Austria şi Ungaria au confirmat că presiunea gazelor pe teritoriul lor a revenit la normal. Gigantul rusesc a încercat să găseasă o soluţie de compromis astfel încît clienţii europeni să nu mai fie afectaţi de criza cu Ucraina.

Ieri ţări precum Polonia, Ungaria, Austria, Franţa, Croaţia, Slovacia sau Italia au anunţat reduceri ale presiunii gazului de până la 50 la sută. În plin scandal, vicepreşedintele Gazprom, Alexandr Medvedev, a acuzat autorităţile ucrainiene că, în decurs de 24 de ore, au sustras 95 de milioane de metri cubi de gaze. Kievul a dezminţit imediat această informaţie.

Totuşi, Ucraina a avertizat că va prelua gaze din conductele care tranzitează ţara dacă temperaturile vor scădea sub 0 grade. Scandalul s-a declanşat după ce Gazprom a impus Ucrainei un preţ de patru ori mai mare la gaze de la 1 ianuarie 2006.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !