Gemem sub povara datoriilor

Anul acesta, datoria publică a Oradiei se cifrează la 121.992.500 RON, după cum reiese din Raportul primarului, înaintat Consiliului Local. Obligaţiunile municipale reprezintă 21% din datoriile municipiului, iar 79% sunt împrumuturi bancare de pe piaţa internă.

83% din datorie are scadenţe pe termen lung (peste 5 ani), iar 17% pe termen mediu
(până la 3 ani). Din totalul datoriei angajate, până în 31 decembrie 2005, suma
de 56.619.407 RON a fost utilizată pentru investiţii.

Îndatorirea creşte
Serviciul datoriei publice pe 2005, reprezentând rate, dobânzi şi comisioane
aferente datoriei contractate direct, a fost în valoare de 11.684.323 RON, la
care s-a adăugat suma de 6.276.283 RON, reprezentând garanţiile acordate pentru
împrumuturile contractate de regiile autonome din subordinea Consiliului Local.

Anul acesta, valoarea ratelor, dobânzilor şi comisioanelor a crescut la 14.100.000
RON, iar în 2007 va scădea la 10.989.207 RON. Cel mai împovărat de datoria publică
va fi bugetul anului 2008, când vom avea de achitat 15.108.481 RON, la care
se vor adăuga garanţii în valoare de 9.120.202 RON.

La ora actuală, datoria publică a Oradiei se situează la un nivel de 14,53%
din veniturile proprii ale oraşului. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 45/2003
stipulează că plafonul de îndatorare publică este 20% din veniturile proprii.

Pengo Zoltan



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase