Gemene bicolore

3Comentarii
Gemene bicolore
S-au născut din aceeaşi mamă, la cinci minute una de cealaltă, însă gemenele britanice Millie şi Marcia Biggs, care tocmai şi-au celebrat primul an de la naştere, sunt departe de a fi identice: una are pielea neagră, în timp ce sora ei este albă, cu părul blond şi ochii albaştri.

Experţii afirmă că astfel de cazuri pot apărea o dată la un milion de naşteri.

Bizareria genetică se datorează faptului că Millie seamănă cu tatăl său jamaican, în timp ce sora sa geamănă, Marcia, cu mama, de origine britanică. “Oamenii spun că este o chestiune genetică neobişnuită. Este foarte rară şi are şanse de unu la un milion să se întâmple”, a declarat mama celor două fetiţe, Amanda. Mama a adăugat că gemenele au fost concepute în urma unui tratament de fertilizare în vitro şi că în familiile ambilor părinţi s-au mai născut gemeni.

Fetele “arătau aproape la fel imediat după ce au fost născute”, a explicat Amanda Biggs. “După ce le-am născut nici nu bănuiam cât de diferite vor fi una de cealaltă. Diferenţele clare au început să apară după câteva luni, Millie semănând cu tatăl său, cu păr negru şi piele închisă la culoare şi părul creţ, iar Marcia cu mine, cu piele albă şi păr blond şi cu bucle mai mari”, a precizat Amanda Biggs. Fetele deja au început să dezvolte personalităţi diferite: “Marcia este mai liniştită în timp ce Millie este mai curioasă şi întreprinzătoare”, spune mama lor.

Medicii spun că, în mod normal, cele două fetiţe ar fi trebuit să moştenească trăsături ale ambilor părinţi. Numai că se întâmplă extrem de rar ca două gemene să aibă culoarea pielii diferită. Şansa de a se întâmpla acest lucru este una la un milion.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor