Geo-termie, industrie, turism balnear şi cultural

4Comentarii
Geo-termie, industrie, turism balnear şi cultural
Municipalitatea marşează pe atragerea de fonduri europene pentru dezvoltarea durabilă a Oradiei.

Municipalitatea va încasa, anul acesta, finanţări europene de 31 milioane euro, în contul primelor tranşe ale unor proiecte deja mediatizate, ce intră în finanţare.

„Va fi un an bun pentru Oradea. Avem proiecte majore care vor intra în implementare, şi vor aduce în bugetul Primăriei o sumă record de 31 milioane euro”, a declarat marti Marcel Boloş, şeful Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Internaţională (DMPFI). Aceasta în contextul în care DMPFI a atras anul trecut finanţări europene de 5 milioane de euro, mult mai mari, oricum, decât în anii precedenţi.

21 milioane pentru CET

„Proiectul pe termie privind modernizarea CET va aduce 21 milioane de euro în 2011, proiectul pentru utiliarea Parcului Industrial va aduce 4,6 milioane euro, iar complexul Wellness Termal Nymphaea cinci milioane de euro”, a exemplificat Marcel Boloş. Pentru utilităţile Parcului Industrial şi pentru complexul termal de pe amplasamentul Ştrandului Municipal, bugetul local va asigura jumătate din costuri.

„Contribuţia municipalităţii se va distribui pe doi-trei ani, astfel că va scădea presiunea pe buget. Oricum, amenajarea de tobogane acvatice ca la Hajduszoboszlo şi a unui complex de bazin precum Aquaticum Debrecen ne va aduce venituri care vor compensa cheltuielile. Turismul balnear, alături de cel cultural-istoric-religios, plus parcurile industriale pot asigura Oradiei o prosperitate pe măsura Timişoarei şi a Clujului”, a anticipat directorul DMPFI Oradea. Un alt atu major al Oradiei, în opinia lui Marcel Boloş, este potenţialul geo-termal. „Vrem să mai încălzim pe energie termală şi Nufărul I precum şi câteva unităţi şcolare şi medicale, a spus Boloş.

Alte finanţări mari vor continua să intre anul acesta şi pentru reabilitarea Cetăţii Oradea, proiect POR aflat în derulare.

Vor 230 milioane de euro

Conform raportului de activitate pe anul 2010, DMPFI are în derulare de 60 de proiecte depuse pentru o finanţare totală de 230,7 milioane de euro. Dintre ele, 15 proiecte sunt deja în fază de implementare sau finalizare, la o valoare totală de 42,4 milioane euro.

„Direcţia Management Proiecte cu Finanţare Internaţională este una dintre cele mai importante direcţii ale instituţiei Primăriei Oradea, deoarece această direcţie prin activitatea ei eficientă şi proiectele depuse reprezintă una dintre cele mai importante surse de venituri ale bugetului local”, a apreciat viceprimarul Biro Rozalia activitatea celor 14 angajaţi ai DMPFI Oradea.

„În ce priveşte atragarea de fonduri europene, Oradea depăşeşte net omoloagelor din Arad şi Satu Mare. Ştim că Primăria Cluj Napoca a externalizat serviciul de finanţări internaţionale, depinzând de profesionalismul firmelor care scriu proiectele. Dar noi suntem foarte mulţumiţi de profesionalismul colegilor noştri de la DMPFI”, a conchis Biro.

Euro-proiecte majore ale DMPFI Oradea

– Reabilitarea sistemului de termoficare urbană (2009 – 2028). în scopul conformării la legislatia de mediu şi creşterii energetice: 69,1 mil. euro

– Dezvoltarea turismului de agrement prin crearea Complexului Wellness Termal Nymphaea Oradea: 20 mil. euro

– Dotarea cu utilităţi publice a Parcului Industrial Eurobussines – Etapa I şi II: 23,5 mil. euro

– Valorificarea energiei geotermale pentru producerea agentului termic de încălzire şi prepararea apei calde de consum la consumatorii cartierului Nufarul I: 15 mil. euro

Revitalizarea Cetătii Oradea în vederea introducerii în circuitul turistic – etapa I: 8 mil. euro

Reabilitarea şi refunctionalizarea Corpurilor B, C, D şi E din Cetatea Oradea în vederea demarãrii celei de-a – II – a etape de reabilitare a Cetăţii: 12 mil. euro

Amenajarea şi modernizarea Grădinii zoologice Oradea: 4,5 mil. euro

Alte proiecte orădene cofinanţate de UE

Iată alte proiecte cu finanţare câştigată de DMPFI Oradea, şi aflate în curs de implementare:

Ambulatoriul Spitalului Municipal „Dr. Gavril Curteanu”: 4,4 milioane lei

City.Region.Net (Rolul oraşelor în dezvoltare regio-integrată): 2,5 mil. lei

Aventură, distracţie – Promovarea ofertei turistice a judeţelor Hajdu Bihar, Bihor: 1 mil. lei

Reabilitare Liceuli Teologic Reformat „Lorantffy Zsuzsanna”: 7,6 mil. lei

Reabilitare, extindere, dotare a Şcolii SO8 Avram Iancu: 8,2 mil. lei

Reabilitare, extindere centru de reintegrare socială: 3,6 mil. lei

Reabilitare Centru de zi Iedera pentru copiii cu sindrom Down (strada Louis Pasteur nr. 42): 1,9 mil. lei

Reabilitare, extindere Centrul de Cazare Temporară nr. 1 (fostul Cămin Cominca): 2,9 mil. lei

Reabilitarea şi modernizarea Grupului Şcolar Andrei Şaguna: 5,9 mil. lei

C.H.

Taguri: ,


4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor