Geoparcul Dinozaurilor, în simpozion

Geoparcul Dinozaurilor, în simpozion
Petroşani – În cadrul unui simpozion, care va avea loc la Petroşani, va fi vernisată o expoziţie de proiecte. Expoziţia aparţine studenţilor de la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti, iar proiectele sunt destinate amenajării teritoriului şi dezvoltării pensiunilor turistice din Ţara Haţegului. 

Simpozionul, intitulat „Dezvoltarea durabilă a regiunilor prin cooperare între universităţi şi autorităţile locale” va dezbate şi proiectul de înfiinţare a Geoparcului Dinozaurilor Ţara Haţegului.

Acesta a fost lansat în anul 2002 de către Universitatea din Bucureşti, cu susţinerea membrilor fondatori ai Asociaţiei „Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului” din care fac parte reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Hunedoara, ai Primăriei Haţeg, ai universităţilor din Bucureşti şi Petroşani şi ai SC Hidroconstrucţia Râul Mare.

Conceptul de geoparc, ca abordare nouă în conservarea patrimoniului natural al unei regiuni, a fost lansat de UNESCO, în 1999, devenind în doar câţiva ani o direcţie de dezvoltare durabilă a regiunilor, aplicată în prezent în 14 ţări europene care au creat geoparcuri, reunite în cadrul Reţelei Europene a Geoparcurilor. Geoparcul Dinozaurilor din Ţara Haţegului se întinde între Baru Mare şi Sarmizegetusa.

El a devenit prin H.G. 2151/noiembrie 2004, parc natural, iar în 2005 primul geoparc acreditat UNESCO din întreg spaţiul Europei de Est.

Sanda Bocăniciu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase