George Cătălin Ardelean, învingător la Cupa Felix

De Gavril Nutiu
Cătălin George Ardelean și Dan Raț
Cătălin George Ardelean și Dan Raț - © FOTO: FELIX
Aflat în acest an la cea de-a 31-a ediție, tradiționalul turneu internațional de șah dotat cu Cupa Felix și-a desemnat câștigătorii.

Competiția a fost organizată de Asociația Carțiș For Sport (președinte Dan Cezar Carțiș), DJST Bihor, Asociația Județeană de Șah Bihor și Universitatea Agora Oradea. Turneul a reunit la start un număr de 69 de concurenți, printre care s-au aflat un mare maestru internațional – Vladimir Okhotnik (Franța), precum și cinci maeștri internaționali: George Cătălin Ardelean, Adrian Petrișor, Balla Tamás, Vladyslav Tiba și Alexandru Manea. Competiția a fost dotată cu premii în valoare de 10.000 lei și s-a desfășurat în sistem elvețian, pe durata a șapte runde.

Turneul open general a fost câștigat de George Cătălin Ardelean (Șah Club Galați), cu un total de 6 puncte acumulate. Pe locurile următoare s-au situat: 2-3. Adrian Petrișor (Vados Arad), Vladimir Okhotnik (Franța), ambii cu câte 6 puncte; 4. Vladyslav Tiba (Ucraina), 5,5 puncte; 5. Kratzmajer Akos Gyorgy (Ungaria), 5,5 puncte; 6. Balla Tamás Kristoff (Vados Arad), 5 puncte etc.

Cel mai bun jucător orădean a fost Alex Palii, cu 4,5 puncte, iar cel mai bun junior a fost Onodi Tamás (Ungaria), cu 4,5 puncte.

Turneul a fost organizat de maestrul FIDE Dan Raț (Oradea), iar arbitrajul a fost asigurat de arbitrul principal Ioan Fleisz (Oradea).

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !