Georgia are un nou premier

Reactualizat la:
Georgia are un nou premier
Parlamentul georgian a aprobat numirea unui nou premier. Decizia survine înaintea alegerilor prezidenţiale de la 5 ianuarie convocate de preşedintele Mihail Saakaşvili, pentru a tempera protestatarii care i-au cerut să demisioneze, relatează Reuters.

Săptămâna trecută, Saakaşvili l-a nominalizat în funcţia de premier pe Lado Gurghenidze, în vârstă de 36 de ani, fost director al celei mai importante bănci din Georgia. Parlamentul a aprobat noul Guvern cu 155 de voturi pentru, dezbatere la care deputaţii opoziţiei au refuzat să participe.

Georgia a fost afectată în cursul acestei luni de o criză politică, după ce preşedintele a reprimat protestele opoziţiei şi a decretat starea de urgenţă, ridicată vineri. Gurghenidze a declarat că stabilitatea politică este crucială pentru dezvoltarea economică din Georgia.

“Orice instabilitate, chiar şi percepţia ei, împiedică investiţiile”, a precizat Gurghenidze, în faţa Parlamentului. “Investitorii străini au avut în ultimii ani impresia că Georgia este o ţară în care pot investi bani. Procesele necontrolabile, care depăşesc limitele constituţionale, pot zdruncina această convingere”, a adăugat el. Pentru a se înregistra în calitate de candidat la scrutinul prezidenţial Saakaşvili va demisiona înainte de 26 noiembrie. Constituţia prevde ca prerogativele sale să fie transferate atunci preşedintelui Parlamentului.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase