Ghici ce culoare are maşina ta ?

2Comentarii
Ghici ce culoare are maşina ta ?
DEVA – Unii dintre hunedorenii care cred că îşi cunosc culoarea la maşină, pot avea o surpriză atunci când vor trebui să-şi facă inspecţia tehnică. Şi asta pentru că, Registrul Auto Român, a redus paleta de culori ce apare pe cărţile de identitate a maşinilor.

Astfel veţi constata că culoarea ce apare în cartea de identitate a maşinii nu corespunde cu cea din calculatorul celor de la RAR.
Problema este însă că, cine doreşte ca maşina să corespundă cu noua sa culoare, trebuie să scoată din buzunar 70 de lei. „ Cei care nu-şi fac modificarea de culoare, nu pot să-şi facă verificarea tehnică” declară Tiberiu Balint, director RAR Hunedoara.

Ei greşesc, noi plătim
Deşi nu şi-au schimbat culoarea maşinii, există hunedoreni care au constatat că ceea ce scrie pe cartea de identitate a maşinii nu mai bate cu ceea ce spune computerul celor de la RAR.
Iar pentru ca totul să fie ok au trebuit să scoată din buzunar 70 de lei. Acest lucru l-a constat şi hunedroreanul Cristian G. când s-a dus să îşi facă inspecţia tehnică la maşină.


„Deşi nu am vopsit niciodată maşina am fost surprins să aflu că, culoarea acesteia s-a modificat peste noapte. Adică datele din Cartea de Identitate a maşinii nu corespundeau cu ceea ce afişa calculatorul lor” povesteşte Cristian.
Iar lucrurile nu se opresc aici. Pentru a-şi putea face inspecţia tehnică a maşinii hunedoreanul a trebuit să plătească o taxă de 70 de lei. Asta pentru ca RAR-ul să-i opereze… schimbarea de culoare!.


Iar faptul că s-a modificat…schimbarea e cunoscut şi de directorul instituţiei, Tiberiu Balint. „Vechiul program de calculator, în care se verifică datele privind culoare maşinii s-a schimbat. Astfel, se poate întâmpla ca cei care îşi vor face verificarea tehnică să constate că au probleme la culoarea maşinii. Dacă nu îşi fac această modificare noi nu le putem face inspecţia tehnică a maşinii”, declară Tiberiu Balint director RAR.

Iulian Stroia



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor