Ghilea, într-o expectativă strategică?

3Comentarii
Ghilea, într-o expectativă strategică?
Prefectul de Bihor nu se grăbeşte să taie pisica-n două în problema reorganizării Culturii. Poti fi calcule politice.

Prefectura nu se grăbeşte să dea vreun aviz, fie el de legalitate sau de nelegalitate, hotărârilor Consiliului Judeţean, de reorganizare a instituţiilor de cultură din Oradea. Reamintim că managerii Teatrului de Stat Oradea şi a Teatrului Arcadia, Lucian Silaghi respectiv Marius Aron, au depus la Prefectură memorii prin care contestă atât legalitatea cât şi oportunitatea hotărârilor CJ, imediat după votul acestora în ultima şedinţă de Consiliu Judeţean, de la finele lunii ianuarie.

Iniţial, prefectul Gavrilă Ghilea a cerut Consiliului Judeţean o serie de documente suplimentare, înainte ca Prefectura să se propunţe. L-am întrebat pe prefect dacă acest documente au fost furnizate instituţiei pe care o conduce. „O parte din ele au sosit deja, o altă parte mai trebuie să ne parvină. Nu putem să mergem mai departe până nu respectăm toate procedurile”, ne-a declarat miercuri Ghilea.

Context politic complicat

Lentoarea cu care se mişcă Prefectura poate fi pusă şi pe seama situaţiei politice complicate din această perioadă. Prezentă la Putere atât la Centru cât şi în plan local, UDMR deţine o poziţie strategică. Însuşi preşedintele Băsescu a arătat că nu se pripeşte să-l schimbe pe premierul Emil Boc, declarând că aşteaptă Congresul UDMR, ce se va ţine la finele săptămânii viitoare, la Oradea. Maghiarii sunt importanţi pentru coaliţia la Putere şi nici măcar Traian Băsescu nu-şi permite acum să facă abstracţie de ei. Iar udemeriştii, prin vocea deputatului de Bihor, Lakatos Peter, arată că nu agreează schimbarea primului ministru taman acum, în preajma propriului Congres. Nu de alta, dar au altele pe cap.

UDMR are Puterea

În acest context, cu o schimbare guvernamentală pe cale să se producă, nici reprezentantul Guvernului în Bihor nu se grăbeşte să dea peste nas Consiliului Judeţean, pe care UDMR îl diriguieşte alături de PNL. Mai cu seamă că reorganizările din Cultură – în special splitarea Teatrului de Stat Oradea în două teatre, unul românesc, altul unguresc – au fost orchestrate de UDMR Bihor. Bine-nţeles, cu concursul PNL şi al PSD Bihor. Se pare că Ghilea realizează că nu e un moment bun să se ia la harţă cu UDMR, în condiţiile în care formaţiunea politică maghiară ar putea avea un cuvânt serios de spus cu privire la păstrarea sa ca reprezentant teritorial în Bihor al unui Guvern condus de altcineva decât de Emil Boc.

Şi mai există un motiv pentru ca prefectul să nu se grăbească cu avizul. E vorba despre bugetul CJ Bihor. Consiliul Judeţean nu şi-a votat încă bugetul, urmând a face acest lucru cel mai probabil săptămâna viitoare. Se poate presupune că un aviz de nelegalitate emis acum de Prefectură ar lăsa primăriile PDL fără cine ştie ce fonduri de la un buget al judeţului croit de tandemul PNL-UDMR. Iar pentru o situaţie de acest gen ar putea fi arătat cu degetul chiar prefectul Ghilea.

CĂLIN CORPAŞ

Semnează împotriva desfiinţării teatrelor din Oradea

Semnează împotriva desfiinţării teatrelor din Oradea

Au segregat etnic Teatrul de Stat Oradea

Lumânări pentru Teatrul de Stat Oradea



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor