Ghiț și-a reziliat contractul cu FC Bihor

De Teodor Biriş
Ghiț și-a reziliat contractul cu FC Bihor
Vineri, 6 decembrie, s-a oficializat despărțirea dintre antrenorul principal Gheorghe Ghiț și CS FC Bihor.

„Vă informăm că, CS Fotbal Club Bihor Oradea a ajuns în această dimineaţă la un acord cu domnul Gheorghe Ghiţ privind încetarea relaţiilor contractuale dintre cele doua părţi.

Rezultatele şi performanţele echipei de seniori a clubului, înregistrate în prima parte a acestui campionat, au fost analizate joi de către membrii Adunării Generale a Asociaţilor şi s-a considerat că se impune o schimbare pentru a duce clubul în direcţia dorită.

În acest moment clubului îi revine sarcina de a ieşi din zona echipelor retrogradabile şi de a rămâne într-o situaţie cât mai competitiv posibilă în meciurile rămase de disputat din acest sezon.

Conducerea clubului doreşte să îi mulţumească domnului Ghiţ pentru tot ce a făcut pentru FC Bihor, atât de când a preluat clubul în luna iunie, cât şi în celelalte doua mandate avute la conducerea echipei.

Domnul Ghiţ a contribuit substanţial la ultima promovare reuşită pe plan sportiv în 2011 de către echipa de seniori a clubului, pentru care clubul îi este recunoscător. De asemenea, domnul Ghiţ va fi bine primit de fiecare dată în cadrul clubului. În zilele următoare clubul va anunţa noul antrenor”, se menționează într-un comunicat remis redacțiilor de conducerea FC Bihor.

Într-o altă ordine de idei, președintele Șerban Morcan a admis că tratativele cu antrenorul Alexandru Pelici sunt avansate. „Am ajuns la un acord verbal cu domnul Pelici și îl așteptăm săptămâna viitoare la Oradea”, a spus Morcan.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !