Gigi Alexandrescu îi răspunde lui Sándor

4Comentarii
Gheorghe Alexandrescu
Gheorghe Alexandrescu
Preşedintele FC Bihor afirmă că timpul va dovedi dacă clubul se află sau nu pe un drum bun.

Gheorghe Alexandrescu a susţinut joi o conferinţă de presă, în cadrul căreia a dorit să răspundă unor acuzaţii care i-au fost adresate în ultimul timp. Preşedintele FC Bihor a ţinut să lămurească problema demiterii fostului vicepreşedinte al clubului, Sándor Lajos. „Nu eu sunt cel care a decis eliberarea din funcţie a domnului Sándor şi numirea în acest post a lui Adrian Alexandrescu, această hotărâre a fost luată de către şedinţa AGA cu numărul 11 din 29 iunie. Eu nu am avut nimic împotrivă ca domnul Sándor să rămână, aş fi fost dispus să lucrez împreună cu el. Am propus şi varianta existenţei a doi vicepreşedinţi, dar AGA a decis altfel. Domnul Sándor a opinat că noua conducere a clubului a luat-o deja pe un drum greşit. Eu zic să lăsăm timpul să dovedească sau nu acest lucru”, a spus Gheorghe Alexandrescu.

Preşedintele FC Bihor opinează că Sándor Lajos regretă că a pierdut postul de vicepreşedinte, pentru care a încasat salarii şi prime consistente în cei trei ani de activitate. „Părerea mea este că domnului Sándor îi pare rău că nu mai este vicepreşedinte, date fiind sumele de bani cu care a fost retribuit pentru acest post. Spre exemplu, domnia sa a primit din 2006, de când a ajuns în acea funcţie şi până în prezent, suma de 167.624,7 lei net, plus o primă de instalare de 9.000 euro. Sunt sume perfect legale, aprobate de AGA din acea vreme. Aş dori să mai dau un exemplu despre modul în care se cheltuiau banii de către vechea conducere. În 2007, clubul a plătit suma de 47.600 euro impresarului Aurelian Băbuţan, ca şi comision pentru jucătorii Lorincz, Radu şi Sighiartău, iar în 2008 suma de 41.650 euro lui Traian Gherghişan, drept comision pentru jucătorul Ayza”, a declarat oficialul orădean.


Fără comisioane

Gheorghe Alexandrescu afirmă că în contrast cu aceste sume, cei şapte jucători pe care FC Bihor intenţionează la ora actuală să-i legitimeze nu vor costa clubul nimic din punct de vedere al comisioanelor sau a primelor de instalare.

Oficialul FC Bihor a dorit să răspundă şi acuzaţiilor lansate de foştii antrenori ai echipei, Vig Zoltan şi Mircea Fodor, care susţin că au demişi în mod abuziv, de către el. „Domnul Vig minte. În prezenţa unor martori care se aflau la momentul respectiv în biroul meu, i s-a propus un post de antrenori la juniori, dar el a refuzat. El, la fel ca şi domnul Fodor, a avut doar un contract de prestări servicii pentru consultanţă sportivă”, a conchis Gheorghe Alexandrescu.

Gavril Nutiu



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor