Giulesti, zona de risc Gradul 0

Giulesti, zona de risc Gradul 0
Organizatorii au facut tot ce le-a stat in putina pentru a nu fi probleme. Controale si survol cu elicopterul, cateva din masurile de siguranta. Giulestiul a fost joi zona de risc de Gradul 0. Iata ce s-a intamplat in jurul stadionului.

Stadionul Rapid a fost ca o fortareata. Circulatia a fost oprita pina dupa miezul noptii, doar posesorii de bilet si riveranii avind voie sa treaca de zece filtre

Trei elicoptere au survolat zona inainte de inceperea meciului, provocind un zgomot infernal in zona.

Politia calare a patrulat in preajma arenei pentru a taia din fasa orice apetit de scandal al huliganilor.

Masuri de securitate s-au luat si la Sibiu, unde politia a patrulat in efective sporite.

Fara “acces” la pietre

Nimic din zona Giulesti nu mai era, joi, ca de obicei. Mii de garduri de protectie inconjurau zona din mijlocul strazii, acolo unde ar fi trebuit sa se afle sinele de tramvai, dar de cativa ani se afla un imens santier. Masura jandarmilor nu era fara motiv: la ultimul Rapid-Steaua suporterii celor doua galerii s-au “aprovizionat” intens cu pietre din terasament pentru o bataie pe cinste.

Inca de la ora 9, zeci de politisti puteau fi vazuti in zona podului Grant, dar nu numai. Pe tot traseul care uneste cartierele Giulesti si Ghencea, patrule de Politie sau Jandarmerie “defilau” in masini sau pe jos. De asemenea, patrule mobile existau si in mijloacele de transport, mai ales in (deja) celebrul tramvai 41, care trece prin ambele cartiere si care era de asteptat sa reprezinte principalul mijloc de transport al suporterilor Stelei spre stadion.

Mai sunt bilete!

Mare surpriza insa in fata stadionului. Mai sunt bilete! Ni se spune ca e vorba de vreo 800 de tichete care urmeaza sa fie distribuite rapidistilor, desi initial clubul organizator anuntase ca in ziua jocului, indiferent daca vor ramane sau nu bilete, acestea nu se vor comercializa.

Cu cat treceau minutele si orele, cu atat mai mult se umplea zona cu suporteri veniti din tara pentru meci, dar mai ales cu forte de ordine. 1.000 de jandarmi urmau sa isi ia locul in zona arenei sportive, iar 500 in apropierea acesteia, oamenii de ordine fiind dislocati nu numai din Bucuresti, ci si de la Gruparea Mobila de Jandarmi Ploiesti.

Isteria, la apogeu

Dupa ora 16, traficul a devenit un cosmar. Mii de masini blocheaza Podul Grant, mii de soferi isi striga prin toate mijloacele nemultumirea. Se apropia ora 17.30 atunci cand Politia a interzis total accesul in zona stadionului cu mijloace auto, lucru care a provocat o adevarata nebunie.

Masini blocate, oameni de ordine depasiti, mii de spectatori care se indreptau spre stadionul Giulesti, care si-a deschis portile cu trei ore si 15 minute inainte de primul fluier al arbitrului!

Apar si scandaluri, caci persoanele despre care jandarmii sau politistii cred ca nu-si justifica prezenta in zona arenei sportive si care nu detin documente de acces in stadion sunt indepartate, mai mult sau mai putin elegant, exceptie de la aceasta masura facand doar cei care dovedeau ca locuiesc in apropierea stadionului si cei ce se deplasau la si de la serviciu catre domiciliu.

Pentru asta e nevoie insa de acte de identitate sau legitimatii de serviciu pe care unii nu le au…

Control “la sange”

Controlul celor care au bilet la meci si vor sa il foloseasca este draconic si se face in cel putin trei “valuri”. Jandarmii fac tot posibilul pentru ca fanii sa nu introduca in arena bauturi alcoolice, faclii, artificii, petarde, torte, sticle, materiale explozive, incendiare ori fumigene, substante toxice, halucinogene, iritant lacrimogene sau paralizante ori obiecte ce pot duce la producerea actelor de violenta.

Totodata, oamenii de ordine sunt atenti sa nu treaca nici cei care au pancarte, bannere sau steaguri care incinta la xenofobie, ura nationala, rasiala, de clasa ori religioasa si la violenta publica.
Ne indepartam putin de zona stadionului si, pe strazi laturalnice, gasim suporteri suparati. Nu pentru ca nu au bilet, nu pentru ca i-a deranjat vreun stelist, ci pentru ca in zona este prohibitie la vanzarea de alcool.

Unii, mai descurcareti, s-au aprovizionat din timp; altii incearca sa o faca, dar se lovesc de politisti care patruleaza non-stop printre carciumarii sau buticarii din zona pentru a verifica in ce masura decizia este respectata.

Iar agentii economici nu au cum sa nu respecte decizia din moment ce patronii chioscurilor sau barurilor care erau surprinsi de autoritati ca vand bauturi alcoolice urmau sa fie amendati, sanctiunile mergand pana la suspendarea activitatii pe o perioada de 30 de zile!

Culmea e ca, rapidisti si stelisti, unii s-au unit in a-si “plange” pasul, caci vanzarea bauturilor alcoolice era interzisa si in alte zone ale sectorului 6, cum ar fi cea din Drumul Taberei-Parcul Moghioros, locul unde se aduna galeria stelista.
Incercam sa revenim in zona arenei.

E foarte greu si, incet-incet, nu ne mai ajuta nici legitimatia de ziarist, caci jandarmii cer acreditarea sau biletul de meci. Nu avem nici una, nici alta, asa ca facem cale intoarsa spre redactie. Noroc cu “trenul galben fara cai”, metroul, caci altfel riscam sa vedem marele meci la un televizor din vitrina unui magazin de electronice. Zona Giulesti era inchisa total.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase