Glicemia, testată gratuit

ORADEA – Ziua Internaţională a Diabetului va fi sărbătorită mâine şi la Oradea printr-o serie de manifestări cât şi acţiuni menite să depisteze persoanele suspecte de această boală.

Astfel, începând cu ora 08:00 dimineaţa, până la orele 20:00, la etajul II al Ambulatorului de specialitate al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea ( Policlinica Mare), în cadrul Centrului de Diabet, va fi testată gratuit glicemia oricărei persoane doritoare. De asemenea, în sala de raport a Spitalului Clinic de Copii „Dr. Gavril Curteanu”, de la orele 12:30, personalul medical antrenat în tratarea bolnavilor de diabet va purta discuţii centrate în jurul temei „Unitate pentru diabet”, iar de la orele 13:30, la Hotel Continental va avea loc simpozionul ştiinţific cu tema „Sindromul metabolic”. La această manifestare, alături de dr. Amorin Popa, preşedintele Centrului de Diabet Bihor, se va afla şi dr. Nicolae Hâncu, preşedintele Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice cât şi renumitul medic cardiolog de la Cluj Napoca, dr. Dumitru Zdrenghea.

Viorica Borz



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase