Cloud-computing este o paradigmă relativ nouă în IT și reprezintă un ansamblu de servicii, aplicații, și modalități de acces la informații și stocare de date în lipsa unei infrastructuri fizice de servere.
GWAB se desfășoară în aceeași zi în 139 de locații diferite, astfel încât un grup de nu mai puțin de 8000 de profesioniști IT, programatori sau administratori de sistem, vor dezvolta aplicații software în cadrul aceluiași unic eveniment, în orașe precum Melbourne, Tokyo, Beijing, Mumbay, Berlin, Paris, Londra, New York, San Francisco, Seattle, Buenos Aires etc. La nivel mondial, GWAB este coordonat de către Maarten Balliauw (BE), Magnus Martensson (SE), Mike Martin (BE), Alan Smith (SE) și Michael Wood (USA).
În Romania, GWAB se va organiza în București, Cluj-Napoca, Timișoara și Oradea, cel din urmă fiind organizat de către Alex Mang, Windows Azure Advisor și dezvoltator software cu experiență în aplicații de tip cloud-computing. Pe agenda evenimentului din Oradea se regăsesc teme precum folosirea serviciilor tip push-notification în aplicațiile mobile de producție, dezvoltarea de aplicații mobile având servicii backend furnizate prin infrastructuri tip cloud-computing și dezvoltarea aplicațiilor cloud cu ajutorul mecanismelor moderne pentru managementul proiectelor și al lucrului în echipă. Evenimentul se va desfășura la Hotel Continental Forum Oradea, cu începere de la orele 09:00.
Tot în cadrul GWAB, se va organiza un eveniment caritabil care va consta în rularea unui algoritm de calcul în domeniul bio-tehnologiei cu scopul determinării efectelor creșterii indicelui glicemic al pacienților suferinzi de diabet asupra sistemului de producere al glicemiei și a stării moleculare a organismului. Rezultatele acestui studiu vor ajuta la descoperirea unor noi modalități de diagnosticare a diabetului în fază incipientă. Acest algoritm va fi rulat, în paralel, pe mai multe servere puse la dispoziție de participanții GWAB. În 2013, participanții GWAB au rulat în paralel un algoritm de randare video pe mai mult de 9000 de servere virtuale, rezultatul fiind echivalentul a 8 ani de calcule realizate în mai puțin de 30 de ore. Beneficiarul experimentului este Biological Sciences Division din cadrul Pacific Northwest National Laboratory, în persoana lui Scott R. Kronewritter și a lui Clay D. Hagler, autorii inițiali ai algoritmului GlyQ-IQ.
Mai multe informații despre GWAB se găsesc la pagina evenimentului (http://gwabor.azurewebsites.net/ și http://global.windowsazurebootcamp.com/) și pe rețelele de socializare, folosind hashtag-ul #GWAB.
Citiți principiile noastre de moderare aici!